Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul oficial pentru care cele două turiste, inclusiv o româncă, au fost ucise de rechin în Egipt

O comisie de anchetă egipteană a stabilit cauza care stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie, în urma cărora şi-au pierdut viaţa două turiste - o româncă şi o austriacă - în staţiunea Sahl Hashish.

Sezonul de reproducere stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie, în urma cărora şi-au pierdut viaţa două turiste - o româncă şi o austriacă - în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, în condiţiile în care rechinii se aflau în căutare de hrană şi înotau în ape puţin adânci, a concluzionat o comisie de anchetă egipteană, informează, marţi, agenția EFE, citată de Agerpres.

Potrivit unui raport de opt pagini difuzat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, ''un singur exemplar de rechin tigru'' s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, ''date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling'', a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram.

Inițial, autoritățile anunțaseră că ar fi fost vorba despre un rechin din specia Mako.

Hrana ar fi motivul din spatele atacului

Comisia a atribuit atacurile ''prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie'' şi a adăugat că ''motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana''.

Citește și
Roxana Donisan
Roxana Donisan a fost înmormântată. Românca ucisă de rechin în Egipt, condusă pe ultimul drum de zeci de persoane. VIDEO

Potrivit textului redactat de experţi egipteni, turista din România a fost atacată prima, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă. Ulterior, guvernatorul Mării Roşii, Amr Hanafy, a interzis toate activităţile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea.

Citește și Recomandările egiptenilor pentru turiști, după atacurile rechinilor

În raportul său, comisia a enumerat o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roşie: pescuitul excesiv în Marea Roşie, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări şi snorkeling, oameni care dau de mâncare peştilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de ţărm şi în locuri cu apă puţin adâncă.

Comisia a prezentat şi o listă de recomandări care ar urma să fie puse în aplicare pe termen scurt şi lung. Pe termen scurt, comitetul a recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ şi desfăşurarea activităţilor de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi atestaţi.

Atacuri rare în regiunea de coastă a Mării Roşii, în ultimii ani

Pe termen lung, comisia a recomandat introducerea unui program exhaustiv de gestionare a zonelor de scufundări şi snorkeling pentru a-i proteja pe scufundători şi viaţa marină. Comisia a mai recomandat reglementarea pescuitului în Marea Roşie, între care suspendarea pescuitului comercial şi recreativ de la jumătatea lunii aprilie şi până la sfârşitul lunii iulie.

În ultimii ani, atacurile rechinilor au fost relativ rare în regiunea de coastă a Mării Roşii, scrie Al Ahram. În 2020, un băiat din Ucraina şi-a pierdut o mână, iar un ghid egiptean a rămas fără un picior în urma unui atac de acest tip. În 2018, un rechin a ucis un turist ceh în apropierea unei plaje de la Marea Roşie. Un turist german şi-a pierdut viaţa în 2015, într-un atac similar. În 2010, mai multe atacuri ale rechinilor s-au soldat cu moartea unui turist european şi cu mutilarea altor câţiva în largul staţiunii Sharm El-Sheikh din Peninsula Sinai.

Zona în care s-a produs atacul este un loc predilect pentru scafandrii din întreaga lume datorită apelor sale calde şi transparente, pline de viaţă acvatică.

Turismul joacă un rol major în economia Egiptului, iar Marea Roşie este un punct de atracţie pentru mii de turişti, în marea lor majoritate provenind din Rusia şi din ţări est-europene.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult