Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moscova recunoaște lansarea contraofensivei ucrainene, dar susține că a „eșuat lamentabil”

Your browser doesn't support HTML5 video.

„Lupte intense” se dau în „aproape întreaga” regiune Herson din sudul Ucrainei, susține Kievul. Iar un conducător al administrației instalate de ruși a declarat că probabil 100 de proiectile lansate de ucraineni ar fi căzut în zona orașului Herson.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a furnizat Ucrainei peste 5 milioane de pastile de iod, în timp ce cresc temerile că s-ar putea produce un accident cu sucurgeri radioactive la cea mai mare centrală atomică din Europa, din cauza bombardamentele din zonă.

Localnicii s-au trezit marți dimineață cu schimburi suținute de de focuri, la marginea orașului Herson, ocupat de ruși încă din primele zile ale războiului.

Armata ucraineană susține că a lansat operațiuni militare ofensive în mai multe locuri din regiunea Herson. Și că ar fi cucerit mai multe sate, după ce, timp de săptămâni, a folosit artileria occidentală cu bătaie lungă pentru a ataca liniile de aprovizionare ale rușilor, depozite de muniție, și infrastructura, adânc în interiorul teritoriului controlat de ruși și departe de linia frontului. Volodimir Zelenski, președintele ucrainean: Dacă vor să supraviețuiască, militarii ruși trebuie să plece. Duceți-vă acasă! Dacă vă e frică să vă întoarceți la casele voastre din Rusia, atunci predați-vă.

Moscova a recunoscut lansarea contraofensivei ucrainene, dar susține că a "eșuat lamentabil", și că forțele ruse le-ar fi provocat pierderi grele oponenților.

Citește și
După Ungaria, și Bulgaria negociază cu Gazprom reluarea livrărilor de gaze
După Ungaria, și Bulgaria negociază cu Gazprom reluarea livrărilor de gaze

În Sloviansk, localnicii care au mai rămas trăiesc într-o teroare continuă. Rușii încearcă să cucerească de săptămâni bune orașul din estul Ucrainei.

De câteva zile este bombardat fără pauză și Harkovul, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Oamenii spun că rușii au folosit în zone rezidențiale muniție cu dispersie.

Localitățile de pe malul celălalt al Niprului sunt bombardate mereu de forțele ruse - dinspre centrala nucleară de la Zaporijie. Teroarea proiectilelor inamice a silit multe familii să plece de acasă și să se instaleze pe câmp, la vreo 15 kilometri depărtare.

Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au sosit luni noapte la Kiev și miercuri ar urma să ajungă, în sfârșit, la centrala nucleară de la Zaporojie.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului: De asemenea, credem că Rusia ar trebui să fie de acord cu o zonă demilitarizată în jurul centralei. După cum am spus de multe ori, o centrală nucleară nu este un loc potrivit pentru operațiuni de luptă.

Kremlinul declară că susține și va proteja misiunea sub egida ONU. Dar propagandiștii și diverși parlamentari ruși amestecă amenințările cu zeflemeaua.

Mihail Deliaghin, membru al Dumei de Stat: Cred în sirene, pitici de grădină și în Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Vizita delegației IAEA va fi una de succes pentru noi dacă reprezentanții Poloniei și Lituaniei nu minează centrala nucleară de la Zaporojie. Nu râdeți... nu râdeți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult