Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moscova amenință să vizeze întreaga UE din cauza expulzării unor diplomaţi ruşi de către Bulgaria

Moscova ar putea viza întreaga Uniune Europeană (UE), în reacţie faţă de expulzarea de către Bulgaria a 70 de membri ai corpului dplomatic rus, avertizează luni o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

”Decizia politizată a Sofiei de a ne reduce în mod nejustificat personalul diplomatic în Bulgaria nu va rămâne cu siguranţă fără un răspuns bilateral”, ameninţă, într-un comunicat Zaharova, potrivit news.ro.

Ea subliniază însă că expulzarea Bulgariei ”depăşeşte practica diplomatică” şi îndeamnă Sofia şi UE ”să reflecteze la principiul reciprocităţii de la baza relaţiilor diplomatice”.

Diplomaţia europeană ”ar trebui să înţeleagă că susţinerea necugetată a acţiunilor anti-ruseşti ale diverselor state membre impune întregii Uniuni Europene responsabilitatea consecinţelor acestora, inclusiv din punct de vedere al măsurilor de retorsiune din partea noastră”, consideră ea.

Ambasadoarea Rusiei la Sofia a evocat vineri o închidere a misiunii în Bulgaria, în urma refuzului Sofiei de a reveni asupra deciziei de a expulza 70 de membri ai personalului diplomatic rus.

Citește și
Ucraina, Kiev
UE va crea o platformă pentru reconstrucţia Ucrainei. Kievul estimează costurile la 750 de miliarde de dolari

Este vorba despre un număr fără precedent de diplomţi expulzaţi de către această ţară din Balcani, membră a UE şi NATO, dar care este tradiţional apropiată Rusiei.

UE şi-a exprimat ”regretul faţă de ameninţarea nejustificată a Federaţiei Ruse de a-şi întrerupe relaţiile diplomatice cu Bulgaria” şi cataloghează această măsură drept ”disproporţionată”.

Numeroase state UE au expulzat diplomaţi ruşi, în urma invazei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie.

Moscova a răspuns prin măsuri similare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult