Momentul prăbuşirii avionului rusesc în Siria. Toţi cei de la bord au murit pe loc. VIDEO
Avionul Antonov An-26 s-a prăbuşit marţi în jurul orei 15:00 la 500 de metri de pista de aterizare a bazei din Hmeimim, Siria, a anunţat Ministerul rus al Apărării. La bord se aflau 39 de persoane. Nu au existat supravieţuitori.
O filmare cu momentul tragediei aeriene a apărut marţi seară pe reţelele sociale.
Accidentul 'pare să fi fost cauzat de o problemă tehnică', adaugă Ministerul Apărării, precizând că aparatul nu a fost vizat de tiruri.
O comisie a ministerului va studia 'toate versiunile posibile a ceea ce s-a întâmplat', menţionează comunicatul, fără a da detalii despre ocupanţii avionului sau circumstanţele accidentului.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 06-03-2018 20:24