Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momentul în care un tanc rusesc a picat într-o ambuscadă. VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Forțele ucrainene au capacitatea de a recupera Hersonul de sub ocupația rușilor, spun oficiali de la Pentagon.

Dar ar putea urma lupte teribile în sudul țării, mai ales că Iranul se pregătește să furnizeze armatei lui Puţin și rachete balistice, potrivit secretarului general al NATO.

Între timp, cea mai mare centrală nucleară din Europa, cea de la Zaporojie, a fost deconectată de la rețeaua energetică, din cauza avariilor provocate de bombardamente.

Autoritățile instalate de ruși în regiune anexată a Hersonului continuă să evacueze civili din zonă. Aceleaşi autorităţi par să-și fi mutat sediul dincolo de Nipru, pe malul stâng al orașului Herson: au apărut imagini cu sediul administrației regionale de pe care... a dispărut drapelul Rusiei.

lloyd Austin, Secretar american al Apărării: “La întrebarea dacă ucrainenii pot sau nu să recupereze teritoriul din partea de vest a râului Nipru, în Herson, cu siguranță cred că au capacitatea de a face asta. Dar cel mai important este că ucrainenii înșiși cred că au capacitatea de a face acest lucru.”

Citește și
ucraina, crimeea
General american: Ucraina se pregătește să elibereze Crimeea până vara viitoare
Avertismente privind o capcană

Totuși, autoritățile de la Kiev avertizează că acestă retragere dincolo de Nipru ar putea fi de fapt o capcană. Rușii vor doar să dea impresia că așezările sunt abandonate și că pătrunderea ucrainenilor este sigură, în timp ce se pregătesc pentru lupte de stradă - spun surse din armata Ucrainei.

Potrivit Kievului, din cauza bombardamentelor a fost oprită, din nou, alimentarea cu energie electrică a celei mai mari centrale nucleare din Europa. Moscova susține că, de fapt, ucrainenii ar fi cei care bombardează în zona centralei Zaporojie. Şi că forțele speciale ruse ar fi reușit să oprească un atac terorist al ucrainenilor chiar asupra centralei nucleare.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu: “Statele Unite și țările europene ignoră în mod deliberat elementele șantajului nuclear făcut de autoritățile ucrainene, de exemplu, provocările care vizează centrala nucleară Zaporojie.”

„Centrala nucleară Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, dar operată de tehnicieni ucraineni, dispune de combustibil pentru 15 zile, necesar funcționării generatoarelor de rezervă”, a precizat operatorul ucrainean „Energoatom”. Pe de altă parte, oficialii de la Moscova susțin că centrala Zaporojie se află deja sub jurisdicția operatorului rus „Rosenergoatom”.

Volodimir Zelenski: „Atacurile rusești asupra sectorului nostru energetic, asupra instalațiilor noastre energetice, nu se opresc nici măcar o zi. Krivoi Rog a fost atacat aseară de drone iraniene. O astfel de teroare rusă trebuie să primească - și cu siguranță va primi în cele din urmă - un răspuns global puternic.”

Cele mai aprige lupte se dau acum în Bahmut, regiunea Donețk. Iar armata Ucrainei spune că reușește să respingă aici zeci de atacuri în fiecare zi.

Momentul în care un tanc rusesc a picat într-o ambuscadă

Imagini dramatice au apărut, joi, pe rețelele sociale, cu momentul în care un tanc rusesc a picat într-o ambuscadă, undeva pe frontul din Ucraina. Întâi trece peste o mină, apoi este lovit de o rachetă, iar explozia este atât de puternică încât tanchistul, care tocmai era ajutat să iasă din turelă, este aruncat de zeci de metri.

Joi, șapte nave încărcate cu 10 milioane de tone de produse agricole ucrainene au plecat din porturi de la Marea Neagră, de-a lungul coridorului de siguranță. Potrivit Kievului, trebuie să ajungă în 43 de țări din Asia și Europa. Navele au ridicat ancora după ce Rusia a anunțat că își reia deocamdată rolul în acordul privind exportul de cereale din Marea Neagră, mediat de ONU și de Turcia.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: “Nu, (revenirea Rusiei în acord) nu înseamnă automat că Rusia va prelungi înțelegerea. Discutăm în continuare și analizăm, termenul limită este aproape, dar n-a expirat (19 noiembrie). Președintele Erdogan merită premiul cel mare. Participarea Turciei este probabil principalul factor de încredere."

Vladimir Putin: „În orice eventualitate, vom continua să cooperăm cu Republica turcă.”

Pe de altă parte, Kremlinul insistă că militarii britanici ar fi implicați în atacul ucrainean cu drone asupra flotei Marii Negre din Crimeea. Ambasadorul de la Londra a fost convocat, joi, la ministerul de Externe de la Moscova. Și, potrivit comunicatului oficial, i s-a transmis că .... Marea Britanie s-ar putea confrunta "cu consecințe imprevizibile și periculoase" pentru "acțiunile sale de confruntare".

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult