Momentul în care un rechin înghite o cameră de filmat. Ce se vede în imagini. VIDEO
Galerie foto
În ciuda faptului că a fost înghițită de prădător, camera a supraviețuit și a oferit niște imagini inedite ale interiorului gurii rechinului.
„Mi-am pus Insta360 pe o greutate pe care am înfipt-o în nisip, iar rechinul era curios. A văzut această chestie lucioasă și s-a gândit ‘ia să gust asta’ și apoi a mușcat camera,” a spus Zimy pentru The Independent.
Filmarea a fost făcută în sudul Maldivelor, în Fuvahmulah, unde se găsesc mulți rechini-tigru.
Dar bărbatul, în vârstă de 29 de ani, vrea să schimbe percepția negativă pe care o au oamenii asupra prădătorilor.
„Când rechinii mușcă oameni, nu este pentru că vor să ne mănânce, ci pentru că văd pe cineva și sunt curioși, așa că mușcă. Dar de obicei nu mănâncă persoana respectivă, pentru că nu le place,” a mai spus acesta.
Documentaristul a adăugat că rechinii sunt foarte importanți pentru planeta noastră, fiind un element esențial al ecosistemului oceanului și al continuării vieții umane pe Pământ.
„Am început să filmez rechini pentru că dispar într-un ritm foarte, foarte rapid, ceea ce va fi foarte rău pentru ocean,” a spus acesta, adăugând: „Dacă rechinii dispar, atunci întregul ecosistem al oceanului se va destrăma, iar apoi ne vom destrăma și noi”.
Reacțiile internauților pe Instagram-ul lui ZimyFilmulețul realizat de Zimy a adunat mii de reacții pe profilul său de Instagram.
„Asta a fost o întreagă dimensiune nouă înăuntrul rechinului. Nu am mai văzut niciodată,” a spus un internaut.
„Uau, dinții aceia sunt cu adevărat o mașinărie,” a adăugat un altul.