Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momentul în care un bărbat intră cu mașina într-un hotel. De ce s-a certat cu angajații | VIDEO

Un client nemulţumit a intrat cu maşina într-un hotel, la Shanghai, provocând haos în hol, însă fără să rănească pe cineva, după ce s-a certat cu angajaţii hotelului pe tema laptopului său care a ”dispărut”, relatează AFP.

Mai multe înregistrări video postate pe reţele de socializare surprind scena - o decapotabilă albă sparge uşile Central Hotel, la Shanghai, după care dă înapoi şi intră în holul de la intarea hotelului, potrivit News.ro.

 

”A înnebunit!”, comentează clienţi încremeniţi, în timp ce vehiculul distruge tot în cale.

Maşina şi-a încheiat cursa în altă uşă, de ieşire, în timp ce toate semnalele de alarmă erau aprinse.

”Măcar ai idee ce-ai făcut?”, au strigat clienţii care au asistat la scenă, în timp ce alţi clienţi încercau să-l scoată pe şofer din maşină.

Poliţia îl identifică pe şofer drept Chen, în vârstă de 28 de ani.

Potrivit poliţiei, el s-a certat cu angajaţi ai hotelului, după ce i-a dispărut laptopul în timpul sejurului.

Membri ai personalului hotelului declară AFP că laptopul a fost furat, iar apoi găsit în afara hotelului.

Nicio persoană nu a fost rpnită în incidentul din hotel, anunţă poliţia pe reţeaua de socializare Weibo.

Şoferul a fost arestat în vederea unei anchete, potrivit aceleiaşi surse. 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult