Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momentul în care oficiali ruși râd în hohote în timp ce avionul e mistuit de foc. VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Investigatorii ruși iau în considerare o eroare de pilot ca fiind principala cauză a accidentului aviatic soldat cu 41 de morți, duminică seară în Moscova, relatează BBC. 

Membri echipajului și pasagerii  spun că avionul Suhoi Superjet 100 a fost lovit de un fulger la puţin timp după decolare, ceea ce a întrerupt sistemul de comunicare cu turnul de control. Însă aterizarea cu rezervoarele pline de combustibil nu este o practică comună.

Între timp pe Twitter a început să circule un video în care oficiali ruși neidentificați râd și fac glume pe seama accidentului.

Conducerea aeroportului Şeremetievo din Moscova a declarat că oficialii care apar în imaginile scandaloase nu sunt nici angajați ai aeroportului, nici angajați ai Aeroflot și a cerut ca aceștia să fie drastic pedepsiți pentru că au încălcat etica profesională.

Printre râsete, unul dintre oficiali este auzit cum spune că ”a aterizat cu bine, cu un pic de flacără” în timp ce pe monitorul din fața sa apare avionul mistuit de foc.

Citește și
Avion privat, prabusit in Mexic
Un avion privat, cu 14 oameni la bord, s-a prăbușit. Pasagerii se întorceau de la un meci de box

Principala cauză a accidentului luată acum în calcul de investigatori este o eroare de pilotaj, potrivit ziarului Kommersant, citat de BBC.

Avionul plecase din capitala rusă cu destinaţia Murmansk (nord), dar la scurt timp după decolare s-a întors pe aeroport. Imediat după aterizare, pasagerii au fost evacuaţi pe tobogane în partea din faţă a avionului cuprins de flăcări, coloane de fum negru ridicându-se spre cer.

În alte înregistrări video făcute de martori se văd pasageri sărind pe pistă pentru a scăpa de foc. Într-o altă înregistrare realizată în interiorul cabinei piloţilor se vede un motor în flăcări, în timp ce se aud ţipete de panică.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de urgenţă citate de media ruse, cele două cutii negre ale aparatului au fost găsite la locul accidentului şi au fost transmise deja anchetatorilor. Conform martorilor, aparatul a zburat în cerc deasupra regiunii capitalei ruse şi s-a întors de unde plecase.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult