Momentul în care bastonul de ceremonii din plenul Parlamentului nigerian este furat. VIDEO
''Astăzi, nişte hoţi au pus mâna pe simbolul autorităţii camerei superioare a parlamentului: bastonul de ceremonii'', a declarat responsabilul Senatului pe probleme de media şi relaţii cu publicul, Aliyu Sabi Abdullahi.
''E un act de trădare, deoarece este vorba despre o tentativă de răsturnare prin forţă a unei puteri a guvernării federale din Nigeria, şi trebuie tratat în consecinţă'', a adăugat el într-un comunicat.
Potrivit unor informaţii din presă, furtul bastonului de ceremonii din Senat a fost însoţit de confruntări. Bastonul a fost pus apoi într-un vehicul negru de teren, cu care hoţii s-au făcut nevăzuţi.
În comunicatul camerei superioare a parlamentului este acuzat un senator, recent suspendat din funcţie, că s-ar afla în spatele furtului. Fără bastonul de ceremonii, lung de un metru şi confecţionat din metal, ţinut de către preşedintele Senatului la sosirea şi la plecarea sa din cameră, adunarea nu se poate întruni.
Aceasta nu este prima dată când dispare bastonul de ceremonii, deoarece furtul său reprezintă un mod de exprimare a nemulţumirii în legătură cu funcţionarea parlamentului.
În 2000, preşedintele Senatului, Chuba Okadigbo, a fost cel care a luat bastonul de ceremonii şi s-a dus acasă cu el, după o dispută cu adjunctul său. El a refuzat să-l predea şi a trebuit făcut un nou baston de ceremonii, pentru a-i permite adunării să funcţioneze.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!