Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momentul în care a luat foc avionul cu aproape 400 de oameni la bord, după ce s-a ciocnit altă aeronavă la aterizare. VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un avion cu sute de pasageri la bord a luat foc, marţi, pe pista aeroportului Haneda din Tokyo, în urma unei coliziuni cu un avion al Gărzii de Coastă, relatează BFM TV şi BBC.

Zborul 516 al Japan Airlines decolase de pe aeroportul New Chitose din Sapporo, în prefectura Hokkaido, cu destinaţia aeroportul Haneda din Tokyo, potrivit televiziunii NHK. La bordul avionului se aflau aproximativ 400 de pasageri, inclusiv opt copii cu vârsta sub 2 ani, şi membri ai echipajului.

Zborul 516 al companiei JAL s-a aprins după ce a aterizat la Haneda la ora locală 17:47 (10:47, ora României). Imaginile au arătat cum avionul de pasageri se deplasează şi apoi se aprinde într-o mare minge de foc, potrivit News.ro.

Avionul a fost văzut apoi în staţionare, oamenii folosind toboganele de urgenţă pentru a fugi din infern, în timp ce pompierii încercau să lupte cu flăcările care se intensificau. Garda de Coastă din Japonia (JCG) a confirmat pentru CNN că unul dintre avioanele sale, probabil un MA722 cu aripă fixă, s-a ciocnit cu zborul comercial 516 pe pistă. Un purtător de cuvânt al JCG a declarat pentru CNN că aeronava Pazei de Coastă urma să plece de pe aeroportul Haneda către o bază aeriană din prefectura Niigata pentru a ajuta la eforturile de ajutorare în urma cutremurului devastator de luni, care a avut magnitudinea 7,5 şi s-a produs la adâncime mică.

Cinci din cei șase membri ai Gărzii de Coastă aflați la bord sunt daţi dispăruţi după coliziunea cu avionul civil. Unul a reușit să se salveze, relatează The Guardian.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult