Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moment istoric: Israelul şi Libanul au semnat un acord privind frontiera maritimă. Reacția SUA

Preşedintele Libanului şi guvernul Israelului, două ţări vecine aflate oficial în stare de război, au semnat, joi, fiecare separat, scrisorile de aprobare a acordului de delimitare a frontierei lor maritime.

Acest lucru are loc, după luni de negocieri dificile mediate de Statele Unite, care asigură repartizarea zăcămintelor de gaze offshore în estul Mediteranei, relatează AFP.

Preşedintele american, Joe Biden, a salutat, miercuri, semnarea iminentă a acestui acord "istoric", subliniind că "a fost nevoie de mult curaj" (din partea celor două ţări) pentru a se angaja şi a face acest lucru.

Guvernul israelian a aprobat joi acordul frontalier cu Libanul, în cursul unei reuniuni speciale a Consiliului de Miniştri, după cum a anunţat premierul Yair Lapid.

''Guvernul Israelului tocmai a aprobat acordul privind frontiera maritimă între Israel şi Liban'', a informat într-o declaraţie de presă biroul lui Lapid. ''Nu în fiecare zi o ţară inamică recunoaşte Statul Israel, într-un acord scris, la vederea comunităţii internaţionale'', a declarat Lapid în timpul reuniunii guvernului.

La rândul său, preşedintele libanez, Michel Aoun, a semnat, joi dimineaţa, acest acord la Palatul Prezidenţial, aflat în suburbiile Beirutului, potrivit EFE. La eveniment a participat şi Amos Hochstein, mediatorul american care a gestionat negocierile indirecte între cele două ţări, care nu au relaţii diplomatice.

Mai târziu în cursul zilei, reprezentanţi ai ambelor guverne se vor deplasa la sediul Forţei Interimare a Naţiunilor Unite din Liban (FINUL), în oraşul de graniţă libanez Naqoura, unde vor finaliza procedura semnării acordului, în prezenţa mediatorului american Amos Hochstein şi a coordonatorului special al ONU în Liban, Joanna Wronecka.

Libanul a insistat ca delegaţia sa să nu aibă niciun contact oficial cu cea a Israelului în cursul procedurii de semnare a acordului şi a cerut ca ceremonia să se desfăşoare în două săli distincte la sediul FINUL.

Delegaţia libaneză va avea singura misiune de a "înmâna scrisoarea în prezenţa lui Amos Hochstein şi a reprezentantei ONU şi nu se va întâlni în niciun caz cu delegaţia israeliană", a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei libaneze, Rafic Chelala.

Reacția ONU

La rândul său, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stephane Dujarric, a confirmat că ''acordul privind frontiera maritimă va lua forma a două schimburi de scrisori, unul între Liban şi Statele Unite şi celălalt între Israel şi Statele Unite".

Blocat în tensiuni politice care s-au accentuat cu câteva zile înainte de încheierea mandatului preşedintelui Michel Aoun, fără a i se găsi un succesor, Libanul nu anunţase încă componenţa delegaţiei sale joi dimineaţa.

Ce cuprinde acordul

Acordul, care le va permite celor două ţări să exploateze zăcămintele de gaze din estul Mediteranei, a fost încheiat datorită anilor de mediere americană.

Conform acordului, zăcământul offshore Karish se află în întregime în apele israeliene. Libanul va avea, la rândul său, toate drepturile de explorare a zăcământului Cana, situat mai la nord-est, din care o parte se află în apele teritoriale ale Israelului. Însă "Israelul va fi remunerat" de firma care operează Cana "pentru drepturile sale asupra eventualelor depozite de gaze", potrivit textului.

Amos Hochstein, care a negociat acest acord, s-a întâlnit miercuri dimineaţă, la Beirut, cu preşedintele Aoun. Într-o declaraţie pentru presă, el a salutat o "zi istorică" şi a spus că acordul va crea "oportunităţi economice" şi va institui "stabilitatea" pentru ambele părţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult