Moartea ca erou a unui militar gay schimbă legea în Israel: drepturi egale pentru concubinii heterosexuali şi homosexuali
Totul după ce Omer Ohana, partenerul unui rezervist dintr-o unitate specială a fost ucis în atacul de la 7 octombrie, cu două săptămâni înainte de ”căsătoria” lor gay, care nu este recunoscută în Israel.
Knessteul a amendat la 6 noiembrie menţiunea prin care acordă susţinerea statului numai văduvilor şi văduvelor militarilor căsătoriţi.
În prezent, ”toate persoanele care trăiesc în concubinaj” - homosexuali sau heterosexuali - pot avea acces la alocaţia destinată văduvilor, rezumă Yorai Lahav-Hertzanu, un ales din cadrul Partidului Yesh Atid (centru), care a acţionat în vederea adoptării acestui amendament.
Concubinii ostaticilor sau persoanelor date dispărite pot beneficia de această alocaţie indiferent de sex, potrivit acestui deputat care salută ”o etapă majoră pe calea egalităţii”.
Acesta este rezultatul luptei purtate de câteva săptămâni de către Omer Ohana, în vârstă de 28 de ani, după decesul concubinului său, Sagi Golan.
Cei doi rezervişti trăiau împreună de şase ani şi prevăzuseră să se ”căsătorească” la 20 octombrie, după care să plece în luna de miere în Costa Rica.
”Era mai degrabă o petrecere cu o ceremonie”, declară Omer AFP în apartamentul lor din Herzliya (centru), pentru că ”partenerii de acelaşi sex nu pot să se căsătorească în Israel”, care recunoaşte numai căsătoria religioasă.
O căsătorie gay în străinătate poate, în schimb, să fie recunoacută în Israel.
O coroană funerară a fost împodobită cu flori de bumbac prevăzute în vederea căsătoriei lor.
Sagi Golan, în vârstă de 30 de ani, a fost ucis în noaptea de 7 spre 8 octombrie în luptă, în kibuţul Beeri.
„Nu era nevoie să vorbească”După ce cei doi bărbaţi s-au trezit şi au aflat despre atacul surpriză al mişcării islamiste palestiniene Hamas, în dimineaţa lui 7 octombrie, căpitanul în rezervă din cadrul Lotar - o unitate antiteroristă - ”a sărit din pat şi într-un minut-două era în uniformă”, povesteşte Omer.
Acolo, la 80 de kilometri mai la sud, kibuţurile din jurul Fâşiei Gaza sunt ţinta Hamas.
”I-am pregătit o cafea pentru drum, ne-am îmbrăţişat. I-am zis să nu facă pe eroul”, declară el.
Cei doi îndrăgostiţi au stabilit să-şi trimită ”o inimă pe WhatsApp din oră-n oră, pentru a-şi spune că totul e bine”, declară Omer cu vocea pierdută.
”La miezul nopţii am primit ultima inimă. Duminică nu a răspuns”, spune el.
Mobilizat, la rândul său, însă pe frontul de nord, la frontiera cu Libanul, Omer a petrecut zilele următoare mutând munţii din loc pentru a obţine informaţii, însă în zadar.
În noaptea de 10 spre 11 octombrie, ofiţeri au bătut la uşă. ”Nu era nevoie să vorbească. A fost foarte clar”, spune el.
La Beeri, Sagi a fost ucis după ce a ”extras familii din adăposturile lor” şi a acordat ajutor ”unei unităţi vizate de focuri” de armă, povesteşte Omer plângând.
Atins în peipt, ”era deja mort” când unitatea sa i-a recuperat corpul, două ore mai târziu.
Devastat, Omer este nevoit să înfrunte probleme ”birocratice”.
Un ofiţer ”nu m-a recunoscut drept partenerul lui Sagi”, povesteşte el. El a cerut explicaţii Tsahalului, iar ofiţerul respectiv a fost sancţionat.
Într-o ţară în care minorităţile sexuale au obţinut o vizibilitate şi drepturi tot mai multe în ultimele decenii, Sagi şi Omar n-au ”cunoscut niciodată discriminarea”.
”Însă noi nu suntem întotdeauna egali în viaţă”, constată el cu amărăciune.
„A deveni tată”La sfârşitul lui octombrie, presa israeliană a scris că în plin doliu, văduvul a fost nevoit să lupte cu administraţia pentru a avea dreptul la susţinere financiară, psihologică şi medicală - prevăzut de lege.
La începutul lui noiembrie, Knessetul i-a dat dreptate.
Însă lupta sa nu se opreşte aici. El vrea să militeze în continuare pentru ”un set de opt legi” care, odată adoptate, ”vor garanta o egalitate absolută în Israel” lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT).
Omer Ohana a primit ”mi de mesaje” de susţinere şi subliniază că israelienii sunt ”foarte uniţi” de la atacul de la 7 octomtrbie, soldat cu 1.200 de morţi, în principal civili.
Ca represalii, Israelul a declarat un război cu scopul de a ”aneantiza” Hamasul, bombardând neîncetat Fâşia Gaza.
Cel puţin 13.000 de persoane au fost ucise în aceste atacuri, majoritatea civili, potrivit Guvernului Hamas.
Omer Ohana se agaţă în prezent de ”visul” lui Sagi de a ”deveni tată”, prin intermediul unei mame surogat, autorizată în Israel din 2021 în cazul cuplurilor de acelaşi sex.
Sperma lui Sagi a fost congelată. El nu mai este, dar iubitul său va face totul pentru ca el să aibă un copil.