Miting uriaș la Belgrad. Liderul opoziției, care este de origine română, a cerut anularea alegerilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Au trecut aproape două săptămâni de la alegerile parlamentare și locale contestate. Și observatorii internaționali au semnalat nereguli extinse. Între timp, nu a fost o zi fără proteste de stradă. Ieri, studenții au blocat o arteră importantă din centrul Belgradului, instalând în stradă o tabără de corturi.
S-a adresat manifestanților și principalul lider al opoziției, Marinika Tepic, româncă din Voivodina, care se află de 13 zile în greva foamei. Vizibil slăbită, abia a putut să urce pe scenă.
Marinika Tepic, liderul opoziției în Serbia: "Îmi pare rău, nu am nimic nou să vă spun. V-am spus deja totul! Aceste alegeri trebuie anulate".
Coaliţia de opoziție denumită "Serbia împotriva violenţei" a pierdut în fața partidului preşedintelui naționalist - populist, Aleksandar Vucic, la alegerile legislative din 17 decembrie. Diferența a fost mai mare de 22 de procente.
Dar opoziția denunță presupuse fraude masive - cum ar fi că alegători sârbi din Bosnia au votat ilegal la Belgrad, sau că pe listele electorale se aflau "votanţi fictivi".
Un grup de tineri protestatari, mai ales studenți - care cer și ei renumerarea voturilor și verificarea listelor electorale - au blocat ieri una dintre principalele artere ale Belgradului, inclusiv accesul la Ministerul Administraţiei Publice, instalând o tabără de corturi.
Tânăr: "Dacă este necesar, vom continua pe aceeași cale (menținerea blocadei)".
Tânăr: "Cred că după aceste proteste, inclusiv blocada pe care noi o vom menține aici, se va ajunge la ceva".
Ca să mențină această "redută a protestului" - care duce cu gândul la Mișcarea Piața Universității din București, din 1990 - contestatarii au organizat programe muzicale şi proiecţii de filme. Plănuiesc și dezbateri despre alegeri şi drepturile alegătorilor.