Misterul prăbușirii blocului din Miami. Ce ar fi putut provoca dezastrul care a dus la dispariția a 159 de oameni

În timp ce autoritățile din SUA caută printre ruine în speranța că vor găsi supraviețuitori, cauza probușirii imobilului vechi de patru decenii rămâne o necunoscută. Presa locală a relatat că imobilul a fost construit în 1981 şi avea peste 130 de apartamente.

Vineri, încă se auzeau zgomote de sub mormanul de beton, semn că ar mai putea fi supravieţuitori.

Autoritățile au demarat o anchetă în acest sens, dar inginerii au declarat că este imposibil, în stadiul actual, să identifice motivul prăbușirii, relatează CNN.

Oficialii locali au respins zvonurile potrivit cărora clădirea era într-o stare avansată de degradare.

Citește și

Aproape 100 de persoane sunt date dispărute după prăbușirea blocului de 12 etaje din Miami

Un avocat al asociației de proprietari, Kenneth Direktor, a avertizat împotriva speculațiilor, menționând că imobilul a fost supus unei serii de inspecții „în ultimele câteva luni”, ca parte a procesului de certificare a siguranței sale.

„Nimic de genul acesta nu era previzibil. Cel puțin nu a fost văzut de inginerii care au analizat clădirea din punct de vedere structural”, a declarat Direktor. „Clădirea era în starea la care te-ai aștepta pentru o clădire veche de 40 de ani, care se află pe malul Oceanului Atlantic”, a mai spus el.

„Nu există niciun motiv pentru ca această clădire să se prăbușească în felul acesta, cu excepția cazului în care cineva smulge literalmente suporturile de dedesubt, sau sunt spălate, sau există o groapă sau ceva de genul ăsta, pentru că pur și simplu s-a prăbușit. Se făceau lucrări la acoperiș, dar tot timpul se fac lucrări la acoperișul clădirilor”, a declarat și primarul din Surfside, Charles W. Burkett.

Experții încearcă acum să deslușească misterul prăbușirii.

„Această prăbușire este o cedare clasică a coloanelor. Clădirea în sine era susținută de o serie de piloni; dacă pilonii cedează, totul cedează”, a declarat Kit Miyamoto, inginer structural și președinte al Comisiei pentru siguranță seismică din California.

Proximitatea față de apa sărată a oceanului a fost considerată o problemă recurentă de specialiștii care au încercat să înțeleagă dezastrul.

Atât Miyamoto, cât și Greg Batista, un alt expert în proiecte de reparații de beton, au semnalat amplasarea clădirii pe plajă.

Potențialul pentru scorojire – un defect periculos cauzat de ruginirea oțelului armat în interiorul betonului – este mai mare atunci când o structură se învecinează cu marea.

„Am văzut de-a lungul și de-a latul coastei sute de clădiri în care aveți probleme cu betonul. Dacă nu sunt întreținute, fie că este vorba de o problemă de beton sau de o problemă de așezare, poate fi vorba de un pod, poate fi vorba de o clădire, poate fi vorba de un baraj sau de un dig – acest tip de lucruri se întâmplă dacă nu sunt îngrijite”, a spus Greg Batista.

Joi, USA Today a prezentat un studiu, publicat în 2020, care a arătat că blocul prăbușit – spre deosebire de alte clădiri din jurul său – s-a scufundat cu o rată de aproximativ 2 milimetri pe an între 1993 și 1999.

Cercetarea s-a axat pe efectele subsidenței, cedarea sau prăbușirea treptată a terenului, asupra riscurilor de inundații de coastă. Cercetarea nu a mai urmărit starea clădirii după 1999, astfel încât nu este clar dacă structura a continuat să se scufunde în ritmul descris în studiu.

Shimon Wdowinski, coautor al studiului și profesor la Institutul de Mediu al Universității Internaționale din Florida, a avertizat că cercetarea sa nu a oferit o dovadă incontestabilă.

Întrebat dacă scufundarea ar fi putut reprezenta un factor ce a contribuit la prăbușire, Wdowinski a spus că este nevoie de informații suplimentare pentru a se putea pronunța.

„Dacă totul se deplasează în jos la același nivel, atunci nu atât de mult, dar dacă o parte a clădirii se mișcă în raport cu cealaltă, acest lucru ar putea cauza unele tensiuni și fisuri. O anumită cedare poate iniția procesul”, a declarat el.

Într-un interviu acordat vineri, Kobi Karp, membru al Institutului American al Arhitecților, a declarat că, dacă „așezarea” construcției nu ar fi fost una „egală”, acest lucru ar fi fost observat.

„Oamenii din clădire ar fi văzut crăpături în podelele lor, masa nu ar fi fost plată, lucrurile s-ar fi rostogolit. Ar fi văzut fisuri în pereți”, a spus Karp.