Mister vechi de aproape 200 de ani, dezlegat de cercetători. Incredibil unde au dispărut rămășițele soldaților de la Waterloo

Rezultatul studiului a fost unul cel puțin surprinzător: în secolul al XIX-lea, localnicii din regiune au dezgropat oasele și le-au vândut unor fabrici, unde au fost folosite la producția de zahăr.

Bătălia de la Waterloo, din iunie 1815, a însemnat finalul imperiului construit de Napoleon Bonaparte. A fost una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului al XIX-lea, cu aproape 20.000 de morți. Trupurile soldaților au fost îngropate peste tot în jurul câmpului de luptă. Numai că, în deceniile imediat următoare, rămășițele lor pământești au dispărut. Abia de curând, câțiva cercetători belgieni au descoperit ce s-a întâmplat.

Ce spun Bernard Wilkin, de la Arhivele de Stat, despre rămășițele soldaților de la Waterloo

Bernard Wilkin, Arhivele de Stat: „Oasele morților pe câmpul de luptă de la Waterloo au fost dezgropate de țăranii din zonă, care le-au vândut industriașilor din regiune, poate chiar în Franța, la fabricile de zahăr.”

Deși sună macabru și ciudat, pe vremea aceea, în procesul de fabricare a zahărului se folosea cărbune obținut prin arderea oaselor de animale.

Bernard Wilkin, Arhivele de Stat: „Cererea era în creștere, oamenii cumpărau zahăr de peste tot, devenise un bun obișnuit. Pentru a obține cărbune de animale era nevoie de oase și există această tentație să caute oase în alte părți decât în abatoare sau în măcelării. Martorii i-au tras la răspundere pe țărani, care spuneau însă că dezgropau doar caii.”

Cum diferă regulile actuale cu privire la folosirea cărbunelui din oase de animale în producția mâncării de cele din trecut 

În ziua de astăzi, cărbunele din oase de animale e strict interzis în industria alimentară, dar în urmă cu două secole regulile erau foarte diferite.

Bernard Wilkin, Arhivele de Stat: „(Oasele) erau zdrobite și coapte în cuptoare la 800 de grade Celsius un timp îndelungat, până deveneau ca un fel de peleți. Zahărul lichid era filtrat, apoi prin acești peleți de cărbune animal, ca să devină produsul final, zahărul alb.”

La vremea respectivă, metoda era practicată peste tot în Europa.

Robin Schafer, istoric: „Oamenii care adunau aceste oase erau fie săraci, fie persoane fără adăpost, muncitori cu ziua din Waterloo, fermieri care munceau din greu ca să aibă ce mânca în fiecare zi”.

În ultimii ani, pe câmpul unde s-a dus bătălia de la Waterloo, arheologii au reușit să găsească osemintele a doar doi soldați.