Ministrul de Interne ucrainean mort în accidentul de elicopter se îndrepta spre front. Care ar putea fi cauzele prăbușirii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
„Scopul zborului (a fost de a merge) într-unul dintre punctele fierbinţi din ţara noastră, unde au loc lupte”, se arată în comunicatul citat de AFP.
„Ministrul de interne se ducea acolo”, a declarat Kirilo Timoşenko, adjunctul şefului biroului prezidenţial, la televiziunea ucraineană, conform Agerpres.
Într-un mesaj postat pe contul său de Telegram şi preluat de agenţiile internaţionale de presă, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat drept o „tragedie cumplită" moartea ministrului său de interne. El a precizat că numărul exact al victimelor este în curs de a fi stabilit.
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au ”deschis o anchetă preliminară” cu privire la prăbuşirea elicopterului.
”Mai multe ipoteze ale tragediei sunt avute în vedere”, anunţă SBU într-o postare pe Facebook, enumerând o ”încălcare a regulilor de zbor, o defecţiune tehnică a elicopterului şi acţiuni deliberate de distrugere a elicopterului”, potrivit News.ro.
Niciun oficial ucrainean nu a acuzat pentru moment Rusia de implicare în acest incident.
Autoritățile ucrainene au anunțat un bilanţ de 17 morţi în urma prăbuşirii elicopterului în curtea unei grădiniţe la Brovarî, oraş situat în apropiere de Kiev, provocând un incendiu la faţa locului. Numărul răniţilor este de 29, dintre care 15 copii. În elicopter se aflau nouă persoane, printre care ministrul, primul său adjunct, Evhen Ienin, şi secretarul de stat al Ministerului de Interne Iuri Lubkovici, de asemenea decedaţi.
Sursa: Agerpres/News.ro
Etichete: Ucraina , elicopter , razboi in ucraina
Dată publicare: 18-01-2023 15:43