Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministru: ”Planul lui Putin era să ucidă 40 de milioane de oameni”

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a reiterat angajamentul ţării sale de a continua să sprijine Ucraina şi a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să "distrugă" această ţară prin invazia lansată în urmă cu aproape doi ani.

"Faptul că planul iniţial al lui Putin de a captura Kievul şi de a ucide, strămuta sau subjuga peste 40 de milioane de oameni nu a avut succes se datorează curajului incredibil al ucrainenilor care sunt hotărâţi să-şi apere ţara", a spus Baerbock pentru cotidianul Potsdamer Neusten Nachrichten într-un interviu publicat sâmbătă.

De asemenea, eşuarea acestui plan al lui Putin s-a datorat "sprijinului nostru, precum şi al multor altor ţări, care fac ceea ce este uman: ajută victima, în loc să închidă ochii la asta, ceea ce ar ajuta agresorul", a adăugat şefa diplomaţiei germane.

Actuala situaţie din teritoriile ocupate de Rusia şi locurile neprotejate din Ucraina ilustrează ce s-ar fi întâmplat cu întreaga ţară, dar şi cu state vecine precum Republica Moldova, dacă Uniunea Europeană şi cea mai mare parte a comunităţii internaţionale nu s-ar fi poziţionat în mod ferm de partea Ucrainei, a subliniat Baerbock.

"Putin atacă în mod deliberat centralele electrice, centrele de distribuţie a energiei electrice şi liniile de înaltă tensiune, pentru ca rezervele de apă să îngheţe la minus 10 grade Celsius şi oamenii să moară de sete şi de frig", a atenţionat ea.

Citește și
vladimir putin
Putin preia controlul celui mai mare dealer auto din Rusia

"El vrea să distrugă Ucraina şi de aceea noi o vom sprijini atât timp cât este nevoie", a dat asigurări Annalena Baerbock.

Germania este, alături de SUA, cel mai important susținător al Ucrainei

Rusia a declanşat o invazie la scară largă împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022. După ce forţele ruse au putut iniţial să avanseze până la periferia Kievului, ucrainenii au reuşit să-i respingă şi luptele sunt concentrate acum majoritar în estul Ucrainei.

De atunci, Rusia a anexat ilegal patru teritorii ucrainene, iar contraofensiva ucraineană lansată mai devreme anul acesta bate pasul pe loc.

Germania este unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei în acest conflict. După SUA, Berlinul este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv de tancuri de luptă, artilerie grea şi sisteme de apărare aeriană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult