Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministerul Culturii din Rusia interzice documentarul „Foametea” din cinematografe. „Este o trădare a istoriei noastre”

Ministerul rus al Culturii a revocat licența de proiecție eliberată pentru „Foametea”, un documentar realizat de Alexander Alrkhangelsky, Maxim Kurnikov și Tatiana Sorokina.

Filmul reconstituie istoria foametei care a furat viețile a milioane de ruși în timpul războiului civil din anii 1920. Afectând cel mai grav regiunile Volga și Uralul de Sud, foametea s-a încheiat când guvernul sovietic a făcut apel la comunitatea mondială. Statele Unite au fost una dintre țările care au s-au implicat atunci când a fost lansat apelul la ajutor, conform Meduza. Printr-un comunicat de presă, Ministerul Culturii spune că filmul a fost interzis ca răspuns la un protest public, în urma „numeroaselor plângeri” din partea publicului, ai cărui membri „subliniază că filmul conține informații audio-vizuale provocatoare și șocante. Acest lucru, în opinia telespectatorilor, poate duce la o reacție negativă acută în societate. În acest sens, a fost luată decizia de retragere a licenței”. Alexander Arkhangelsy, scenaristul din spatele filmului „Foametei”, a fost printre primii care au aflat că filmul a fost interzis și că se presupune că acesta conține „informații a căror răspândire este interzisă de legea federală”. Într-o postare pe Facebook, Arkhangelsky a criticat revocarea: „Ce lege este, mai exact, care interzice să vorbim despre faptul că a fost foamete în anii 1921–1923? Că au murit peste cinci milioane de oameni și că lumea (departe de întreaga lume, de altfel) a reușit să depășească barierele ideologice în solidaritate cu poporul rus în suferință? Și că, datorită acestui lucru, au fost salvate peste 10 milioane de vieți? Aceasta este o trădare a istoriei noastre și a amintirilor noastre de familie”. Arkhangelsky a subliniat că documentarul nu conține nicio narațiune în afară de citate: întregul scenariu este alcătuit din textele documentelor găsite în arhivele accesibile publicului Rusiei. „Foametea” este acum interzis în toate cinematografele rusești. „Îl vom prezenta în muzee, galerii și universități. Sperăm că va apărea pe YouTube spre sfârșitul acestui an”, a mai declarat scenaristul.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult