Ministerul Apărării britanic, lovit de un atac cibernetic de amploare. Se prespune că în spatele atacului ar fi China
Guvernul britanic urmează să-i informeze, marți, pe parlamentari cu privire la acest incident, dar nu se așteaptă să le spună ce țară s-a aflat în spatele atacului cibernetic, anunță sursa citată.
Chiar dacă Executivul britanic nu a va dezvălui numele țării implicate, Sky News presupune că ar fi vorba despre China. Astfel, statul chinez va fi acuzat de două sau trei tentative de piratare a angajaților Ministerului Apărării, inclusiv a personalului.
Atacul cibernetic a fost asupra unui sistem de salarizare cu personalul actual al serviciului și unii veterani. În mare parte au fost expuse nume și detalii bancare. Toate salariile vor fi plătite luna aceasta.
Reacția ChineiMinisterul de Externe al Chinei a declarat că "se opune cu fermitate și luptă împotriva tuturor formelor de atacuri cibernetice" și "respinge utilizarea acestei probleme în scopuri politice pentru a defăima alte țări".
"China probabil că se uită la cei vulnerabili din punct de vedere financiar, cu gândul că pot fi constrânși în schimbul banilor", a reacționat Tobias Ellwood, deputat conservator și fost soldat.
În cursul zilei de marți, secretarul Apărării, Grant Shapps, va face o declarație în fața Camerei Comunelor, iar BBC a relatat că acesta va prezenta un "plan în mai multe puncte" care va include măsuri de protecție a militarilor afectați.
Ministerul Apărării speră că anagajații instituției nu vor fi îngrijorați de siguranța lor. Aceștia vor beneficia de consiliere și sprijin.
Mai mult, sistemul contractorului nu este conectat la sistemele informatice principale ale Ministerului Apărării și a fost dezactivat, fiind lansată o analiză.
Sursa: Pro TV
Etichete: Marea Britanie , atac cibernetic , China , ministerul Apararii
Dată publicare: 07-05-2024 11:59