Militari americani, împuşcaţi de un soldat afgan aliat. Este al treilea atac de acest tip
Un membru al forţelor armate americane a fost ucis şi un altul a fost rănit sâmbătă într-un atac comis foarte probabil de un soldat afgan la Kabul, a indicat NATO, transmit Reuters şi AFP.
''Potrivit primelor informaţii, autorul era membru al forţelor afgane de apărare şi securitate'', conform unui comunicat al misiunii 'Resolute Support'.
Atacatorul a fost ulterior ucis de alţi militari afgani. Militarul american rănit a fost transferat la baza militară Bagram pentru a primi îngrijiri medicale.
O anchetă a fost lansată pentru elucidarea circumstanţelor acestui incident, cel de-al treilea de acest tip înregistrat în Afganistan ultimele trei săptămâni. Precedentele două astfel de atacuri, comise în provinciile Herat şi Kandahar, au fost revendicate de către talibani.
Aproximativ 14.000 de militari americani sunt desfăşuraţi în Afganistan, reprezentând cea mai mare parte a efectivelor misiunii 'Resolute Support', ce vizează sprijinirea pregătirii armatei afgane.
Cel puţin 2.000 de militari americani şi-au pierdut viaţa în Afganistan de la începutul războiului în această ţară, în 2001.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 03-11-2018 14:29