Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Miliardarii saudiți și-au retras finanțarea pentru Facebook și alte companii americane de succes. Unde au investit

Fondul de investiții suveran al Arabiei Saudite a renunțat la afacerile cu multinaționalele preferate de bogații lumii, îndreptându-se către așa numitele ETF- Fonduri tranzacționate la bursă.

Astfel, miliardarii petrolului nu mai vor să investească în companii americane de success, precum Boeing, Facebook, Marriott International și Walt Disney.

Tendința a apărut în primul trimestru al acestui an, Fondul Suveran de Investiții al Arabiei Saudite diminunând acțiunile deținute la unele din cele mai mari companii din lume, odinioară preferate de investitori, pentru a se concentra pe fondurile tranzacționate la bursă. Informația apare într-un raport al SEC - Comisia Federală Americană de Securitate a Schimburilor, citat de Business Insider.

Fondul de investiții suveran al Arabiei Saudite și-a retras investițiile de peste jumătate de miliard de dolari din companii multinaționale importante precum Boeing, Facebook, Marriott International și Walt Disney.

De asemenea, a vândut o cotă de aproximativ 50%, respectiv 210.222 acțiuni, în societatea Berkshire Hathaway a miliardarului Warren Buffett.

Citește și
Prinţesa Haya Bint al-Hussein
Reactia seicului Mohammed dupa ce sotia sa a fugit cu copiii si cu 35 de milioane de €

Investițiile în Facebook au fost de peste 520 de milioane de dolari, în timp ce participația la acțiunile Disney au reprezentat 495 de milioane de dolari, a arătat dosarul SEC.

În schimb, fondul de investiții publice al regatului, care are active totale de aproximativ 300 de miliarde de dolari, a investit 4,65 miliarde de dolari în ETF-uri înregistrate în SUA, arată sursa citată.

Fondul a investit 1,86 miliarde de dolari în Fondul SPDR pentru sectorul utilităților și 2,79 miliarde de dolari în fondul SPDR pentru sectorul imobiliar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult