Mii de oameni din Iran riscă pedeapsa cu moartea în urma protestelor după moartea Mahsei Amini
Galerie foto
El este acuzat că a declarat război împotriva lui Dumnezeu după ce și-a arătat sprijinul pentru protestatarii anti-regim pe rețelele sociale.
Soarta sa, care va fi decisă în următoarele zile de tribunalul iranian, ar putea fi identică cu a altor tineri protestatari ținuți în detenție, în timp ce organizațiile pentru drepturile omului avertizează că regimul ar putea declanșa o campanie sângeroasă de răzbunare în încercarea de a anula continuarea protestelor, scrie The Guardian.
14.000 de oameni au fost arestațiPotrivit ONU, aproximativ 14.000 de oameni, inclusiv copii, au fost duși în detenție de la începutul protestelor, în urmă cu peste opt săptămâni. Manifestațiile au avut loc după ce Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit în timp ce se afla în custodia poliției moralității.
„În ultimele șase săptămâni, mii de bărbați, femei și copii au fost arestați, inclusiv apărători ai drepturilor omului, studenți, avocați, jurnaliști și activiști civili”, a spus Javaid Rehmna, specializat în drepturile omului în Iran.
„Autoritățile iraniene au anunțat la începutul acestei săptămâni că vor organiza procese publice pentru peste 1.000 de persoane arestate în Teheran și pentru un alt număr similar de persoane în afara capitalei.. Acuzațiile împotriva acestor persoane pot duce la pedeapsa cu moartea”, a mai spus el.
Pe 6 noiembrie, 227 de parlamentari iranieni au cerut justiției „să se ocupe cu hotărâre de autorii acestor crime și de toți cei care au asistat la ele și au provocat revoltă”. Activiștii pentru drepturile omului se tem că asta ar putea duce la un val de execuții și la condamnări pe viață.
Organizația pentru Drepturile Omului Hengaw a transmis că persoanele precum Yasin ar putea fi folosite de către regimul iranian în încercarea de a-i speria pe cei care vor continuarea protestelor.
„Știm că vor să ne traumatizeze și mai mult”Yasin, un cunoscut artist și rapper, a fost un critic vocal al regimului. El a scris mesaje de susținere pentru protestatari pe rețelele sociale și a compus mai multe piese despre proteste.
„Știm că guvernul ucide cu ușurință oameni și condamnă la moarte deținuții. Saman Yasin este în pericol și noi ar trebui să fim vocea lui”, a spus Soma Rostami de le Hengaw.
Alte organizații pentru drepturile omului spun că autoritățile au încercat să reducă la tăcere familia lui Yasin despre care nu s-a mai auzit nimic de când acesta a fost arestat.
Sentința la moarte care îl pândește pe Yasin vine pe fondul informațiilor care spun că atât el cât și alți protestatari sunt torturați în detenție.
Membrii familiei lui Toomaj Salehi, un rapper de 32 de ani, care este de asemenea ținut în detenție după ce a fost arestat pe 30 septembrie alături de alți doi prieteni, spun că i s-au aplicat torturi severe, după ce a lansat mai multe piese în sprijinul protestatarilor și după ce a postat fotografii în care prezenta sloganuri împotriva forțelor de securitate.
Arestarea artistului a dus la petiții online care cer eliberarea lui, iar susținătorii lui au răspândit sintagma #FreeToomaj.
„Când am auzit despre arestarea lui, am fost devastați, dar nu doborâți. În prezent încercăm să facem ceea ce putem pentru a continua ceea ce făcea el și îndemnăm liderii comunității internaționale să tragă Republica Islamică la răspundere pentru crime împotriva umanității, să-l elibereze pe Toomaj și pe toți iranienii care sunt închiși și torturați zilnic, totul pentru că își caută libertatea”, a spus unul dintre prietenii lui Salehi.
„Știm că vor să ne traumatizeze și mai mult și să instaureze frica în noi. Ceea ce contează este că regimul brutal al Republicii Islamice arestează critici și civili nevinovați și își încalcă propriile legi. Chiar dacă avocații vin la proces în favoarea familiilor, și ei riscă să fie arestați. Nu avem informații despre starea lui de sănătate, de acuzațiile care i se aduc sau despre condițiile în care stă și suntem foarte îngrijorați pentru viața lui”, a mai spus acesta.
Săptămâna trecută, două femei jurnaliste care au contribuit la răspândirea știrii despre Mahsa Amini au fost denunțate drept spion CIA de autoritățile iraniene, acuzație care ar putea duce la pedeapsa cu moartea.