Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Migranți răniți la granița dintre Bosnia și Croația. Ce s-a întâmplat cu ei

18 migranți au fost internați într-un dispensar medical din vestul Bosniei, după ce au fost găsiți răniți la granița dintre această țară și Croația.

Şase migranţi au fost transferaţi într-un spital pentru analize suplimentare, iar 12 au fost diagnosticaţi cu răni minore, a indicat N1, citând o purtătoare de cuvânt a instituţiei medicale din Velika Kladusa (vestul Bosniei), conform postului de televiziune N1, citat de AFP, informează Agerpres.

„Pot să confirm că un incident a avut loc, dar nu ştiu numărul migranţilor implicaţi în acest incident şi nici natura sa. Dosarul se află în atenţia poliţiei de frontieră”, a declarat Ale Siljdedic, purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Contactat de AFP printr-un e-mail, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră din Bosnia nu a reacţionat deocamdată.

Circa 5.000 de migranţi se află în prezent în cantonul bosniac Bihac, la câţiva kilometri de frontiera croată, între care aproximativ 3.500 în centre de primire, iar alţii în locuinţe private sau în mişcare, potrivit poliţiei.

Citește și
Poliţia de Frontieră Română
2 români, reținuți pentru trafic de migranți. Descoperirea făcută la Sighetu Marmației

Aproape 20.000 de migranţi au fost înregistraţi pe teritoriul acestui canton de la începutul anului.

Aceşti migranţi, care fug din zonele de război din ţările lor de origine, încearcă să-şi croiască drum spre Europa de Vest prin Croaţia vecină. Ei acuză frecvent poliţia croată de brutalitate, fapt dezminţit de autorităţile de la Zagreb.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult