Michael Jordan ar fi refuzat 100 de milioane de dolari pentru o apariție de două ore la un eveniment
David Falk, agentul legendarului Michael Jordan, a povestit că acesta ar fi caștigat 100 de milioane de dolari doar dacă ar fi recitat câteva cuvinte de pe o foaie, însă a refuzat.
"În urmă cu trei ani i-am adus o ofertă de 100 de milioane de dolari. Tot ce trebuia să facă, pe lângă asocierea numelui său cu proiectul, era să facă o apariție publică de două ore pentru a anunța acordul. A refuzat", a spus Falk miercuri. "A avut atât de mult succes încât poate alege ce vrea și ce nu vrea să facă. Admir asta. Întotdeauna a ales cu mare atenție proiectele în care s-a implicat".
Echipa Chicago Bulls, condusă de Michael Jordan în anii '90, a intrat în istoria sportului prin parcursul său spectaculos.
Michael Jordan are astăzi o avere de 2,1 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.