Metoda inedită prin care o cafenea din Germania își protejează clienții: pălării speciale de „distanțare socială”
Sâmbăta trecută, proprietarii Cafe Rothe din Schwerin – orașul de origine al cancelarului german Angela Merkel - au fost lăsați să își redeschidă ușile vizitatorilor după ridicarea restricțiilor împotriva răspândirii coronavirusului.
În timp ce oamenii se bucurau de companie și de vreme, deviza de la cafenea era: „Menține distanța socială”.
În loc să folosească marcaje pe podea și panouri de pexigals pentru a ține oamenii la o distanță sigură, proprietarii cafenelei au distribuit pălării cu tăiței de înot colorați atașați.
Pentru a marca ocazia, proprietarul Jaqueline Rothe a postat o fotografie pe pagina de Facebook a cafenelei în care sunt prezentați clienții care stau la mese cu noua lor cască. oprietarul în titlu.
Rothe, în vârstă de 52 de ani, a declarat pentru CNN că au fost numeroși clienți fericiți care s-au prezentat la cafenea pentru a savura o cafea, tort sau o bere la soare.
„Aceasta a fost metoda perfectă de a ține clienții la distanță - și una distractivă”, a spus ea, explicând că televiziune RTL, care filma redeschiderea cafenelelor și restaurantelor, a venit cu ideea.