Mesajul regelui Charles al III-lea cu o zi înainte de înmormântarea reginei Elisabeta a II-a
“În ultimele zece zile, eu şi soţia mea am fost profund impresionaţi de multele mesaje de condoleanţe şi susţinere primite din această ţară şi din întreaga lume.
La Londra, Edinburgh, Hillsborough şi Cardiff am fost impresionaţi peste măsură de toţi cei care au făcut eforturi ca să vină şi să omagieze o viaţă în serviciul ţării a mamei mele dragi, regretata Regină.
Când ne pregătim să spunem adio, am vrut pur şi simplu să profit de oportunitate pentru a vă mulţumi vouă, nenumăraţii oameni care aţi reprezentat o susţinere şi o alinare pentru Familia mea şi pentru mine în aceste momente de durere”, a precizat regele Charles, potrivit News.ro.
Regina Elisabeta a II-a va fi înhumată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George's a Castelului Windsor.
Sursa: News.ro
Dată publicare: 19-09-2022 07:08