Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul profund al Reginei Margrethe a II-a a Danemarcei despre societatea modernă

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei a făcut apel luni la oameni să fie mai buni unii cu alţii într-o societate modernă grăbită, în care există un flux constant de comentarii pe social media, relatează dpa, conform Agerpres.

"Este atât de uşor să scrii un comentariu sau să partajezi o fotografie pe social media care pot fi jignitoare şi lăsa cicatrici adânci. Genul ăsta de lucruri intră în spaţiul cibernetic şi se răspândesc ca nişte roiuri de muşte", a spus ea în discursul său televizat de Anul Nou.

"Important nu e cum arăţi şi ce-ai realizat, ci cine eşti şi cum te comporţi cu alţii - cu prietenii şi colegii tăi de şcoală", a afirmat Margrethe a II-a.

Regina s-a referit în discursul său şi la schimbarea climatică şi la rolul pe care îl au tinerii în combaterea ei.

"Ei înţeleg că problemele viitorului vor deveni ale lor. Ei - spre deosebire de noi, oamenii mai în vârstă - nu vor să rămână închistaţi în obiceiuri vechi", a afirmat regina Danemarcei.

Discursul a fost rostit la Palatul Fredensborg, la circa 40 km nord de Copenhaga, unde soţul ei, Prinţul Henrik, a murit în februarie la vârsta de 83 de ani.

În discursul ei, regina şi-a exprimat recunoştinţa "pentru simpatia caldă arătată nouă şi pentru înţelegerea contribuţiei prinţului Henrik care a fost atât de frumos exprimată de toată lumea în Danemarca la moartea sa".

Henrik, născut în Franţa, s-a căsătorit cu Margrethe în 1967, când ea a devenit prinţesă încoronată. Ea a devenit regină în 1972, dar Henrik a rămas prinţ.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult