Mesajul Papei Francisc pentru bulgari. A primit un borcan uriaş cu iaurt de la premier
Your browser doesn't support HTML5 video.
În cazul Bulgariei, demersul este mult mai complicat. Ţara are doar 44 de mii de credincioşi catolici, adică nici măcar un procent din populaţie. Iar Biserica Ortodoxă bulgară are relaţii tensionate cu Vaticanul şi chiar le-a interzis preoţilor să participe la slujba comună cu Papa.
Papa Francisc a oficiat o slujbă în centrul Sofiei. Şi, în faţa a peste 13 mii de credincioşi, a făcut apel la cumpătare. "Această iubire (de Hristos, n.r.) ne permite să-i ajutăm pe cei săraci și să devenim protagoniști ai revoluției carității și slujirii, capabili să rezistăm individualismului consumerist şi superficial."
La sosirea pe aeroportul din Sofia, Papa Francisc a fost întâmpinat de premierul Boiko Borisov, care i-a oferit în dar o icoană, un veşmânt bisericesc, trandafiri roşii şi iaurt bulgăresc. Suveranul Pontif s-a întâlnit apoi cu preşedintele Bulgariei, dar şi cu patriarhul Neofit şi s-a rugat Sfinţilor Chiril şi Metodiu. Înaintea unei vizite programate astăzi la un centru de refugiaţi, Papa Francisc le-a cerut bulgarilor, unul din primele popoare care au închis graniţele ţării în faţa migranţilor, să-şi deschidă măcar inimile pentru străini.
Pentru Papă, vizita în Bulgăria reprezintă o provocare. Biserica Ortodoxă bulgară este singura care nu participă la dialogul teologic cu romano-catolicii. Iar sinodul bisericii bulgare a exclus participarea clerului ortodox la slujbe alături de Papă şi a ţinut să menţioneze că-l primeşte pe Suveranul Pontif în calitatea sa de şef de stat, nu de cap al Bisericii Catolice. În această seară Sfântul Părinte va pleca spre Macedonia de Nord.
Sursa: Pro TV
Etichete: biserica , Bulgaria , papa francisc , macedonia de nord , catolici , Boiko Borisov , suveran pontif , ortodox
Dată publicare: 06-05-2019 07:49