Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul emoționant al lui Jean-Claude Juncker la despărțirea de Comisia Europeană

Declarație de iubire emoționantă a lui Jean-Claude Juncker, la ultima conferinţă de presă înainte să predea mandatul de președinte al Comisiei Europene succesoarei sale.

Jean-Claude Juncker, fost președinte al CE: "Europa este şi va rămâne iubirea vieţii mele. Europa este cel mai bun loc din lume în care poţi locui. Să fii născut în Europa de după război şi de după căderea Cortinei de Fier înseamnă să fi câştigat loteria vieţii"!

Cu aceeaşi ocazie, Juncker i-a răsfăţat pe ziarişti cu o întâmplare savuroasă despre cum îi erau ascultate telefoanele în anii '90.

Jean-Claude Juncker: "Nu prea mă pricep să-mi iau rămas bun... Mi se întâmplă să plâng. Deja am plâns mult și ajunge! Dar voiam să vă spun că părăsesc postul cu sentimente de satisfacție și câteva regrete."

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker, in varsta de 65 de ani, nu şi-a dezminţit reputaţia de spirit liber şi acid, la ultima conferinţă de presă, punctată de înţepături, glume şi momente emoţionante. Iar de o lacrima discreta tot n-a scapat:

Citește și
Juncker
Discurs în lacrimi al lui Jean-Claude Juncker la despărțirea de Comisia Europeană

Jean-Claude Juncker: Vorbeam în franceză ori în germană? Reporter: Vorbeaţi în franceză. Jean-Claude Juncker: Încă nu știu în care limbă visez... Şi în orice caz sunt prea idiot ca să-mi amintesc visele.

Jean-Claude Juncker: "Am spus adesea că moneda euro și cu mine suntem ultimii supraviețuitori ai Tratatului de la Maastricht. Acum va rămâne doar moneda euro..."

 

După un elogiu adus bătrânului continent, Jucker a povestit o anecdotă savuroasă despre cum era ascultat telefonul său de către serviciile secrete ale preşedintelui american Bill Clinton şi ale celui francez Jacques Chirac. În 1997, pe când era prim-ministru al Luxemburgului, a ajuns la Paris pentru un summit european pe tema locurilor de muncă.

 

Jean-Claude Juncker: Pe la 2-3 noaptea, Bill Clinton m-a sunat ca să-mi spună ceva despre o problemă între Airbus şi Boeing. Am fost foarte surprins, pentru că m-a sunat pe linia fixă de la hotelul în care mă mutasem în mod neprevăzut, în condițiile în care nici delegaţia mea nu ştia că m-am mutat. Dar uite că președintele SUA știa. Şi am fost și mai surprins să-l aud a doua zi pe Jacques Chirac spunându-mi, când m-a primit la Palatul Elysée: "Felul în care ai vorbit cu Clinton este felul în care Europa trebuie să discute cu americanii!" Mi-am zis: "Ia te uită..."

Poate ca să nu se lase iar prada emoţiilor, Jean-Claude Jucker a curmat brusc ultima întâlnire cu ziariştii acreditaţi la Bruxelles.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult