Medvedev cere Marii Britanii să cedeze Insulele Malvine către Argentina. „Politicienii britanici sunt îngrozitor de ipocriți”
„Cel mai bine ar fi ca britanicii să lase în sfârşit libere Insulele Malvine şi să le restituie argentinienilor. Insulele Falkland nu sunt ale Marii Britanii, ci ale Argentinei. Şi felicit selecţionata Argentinei pentru victoria meritată la fotbal. La fel să reuşească şi în politica externă”, a scris pe Telegram fostul preşedinte rus, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, conform Agerpres.
Război de 74 de zile pentru cucerirea insulelorPe data de 2 aprilie 1982 trupele argentiniene au ocupat Insulele Malvine (Falkland) din Atlanticul de Sud. Premierul britanic de la acea vreme, Margaret Thatcher, a ordonat o intervenţie militară pentru a le recupera. Războiul a durat 74 de zile şi s-a încheiat cu victoria trupelor britanice, arhipelagul rămânând sub controlul Londrei. În ciuda înfrângerii, Argentina continuă să revendice insulele.
Medvedev, declarații mai agresive decât PutinDmitri Medvedev, fost preşedinte şi premier văzut odinioară în Occident ca un reformist, dar care de când Rusia a atacat Ucraina în februarie s-a remarcat prin declaraţii chiar mai agresive la adresa Occidentului decât cele ale lui Vladimir Putin, a criticat virulent în acelaşi mesaj o declaraţie făcută mai devreme în aceeaşi zi de premierul britanic Rishi Sunak.
Acesta din urmă a spus că nu vor putea exista negocieri de pace în Ucraina atât timp cât Rusia „nu se retrage din teritoriile cucerite”, o poziţie similară cu cea a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care condiţionează orice negociere cu Rusia de retragerea completă a trupelor acesteia de pe tot teritoriul Ucrainei.
„Toţi politicienii britanici sunt îngrozitor de ipocriţi. Acum, tânărul prim-ministru britanic cu un nume înainte puţin obişnuit la Londra a indicat: cât timp Rusia nu-şi retrage trupele din Ucraina nu este posibil dialogul (...) Anglo-saxonii pretind că ucrainenii trebuie să decidă singuri dacă discută cu noi sau nu”, a scris Medvedev în mesajul său, sugerând astfel că Ucraina refuză negocierile cu Rusia pentru că aşa îi cere Occidentul, în speranţa că în final armata ucraineană o va învinge pe cea rusă.
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , Dmitri Medvedev , argentina , Insulele Malvine
Dată publicare: 19-12-2022 20:03