Medicii și asistentele americane vorbesc despre infernul din Gaza. ”Nu am văzut niciodată atâtea victime”

În puţinele spitale aflate încă în picioare în Gaza, numeroşi pacienţi care au supravieţuit bombardamentelor israeliene trebuie să fie abandonaţi sau mor de pe urma infecţiilor din cauza lipsei unor simple mănuşi, măşti sau a săpunului, povesteşte personalul medical american revenit dintr-o misiune în enclava palestiniană, a consemnat AFP.

Aceşti americani - medici şi asistente - au fost martorii unor orori şi şi-au dat acum ca misiune să vorbească despre cele trăite pentru a face presiune asupra ţării lor, un mare susţinător militar şi diplomatic al Israelului.

În ultimii 30 de ani, Adam Hamawy a fost în misiuni în ţări sfâşiate de război sau lovite de catastrofe naturale, de la asediul de la Sarajevo până la seismul din Haiti.

”Nu am văzut însă niciodată atâtea victime civile”, spune acest fost chirurg de teren în armata americană, într-o discuţie cu AFP după revenirea dintr-o misiune la Spitalul european din Gaza luna trecută.

”Majoritatea pacienţilor noştri erau copii mai mici de 14 ani”, povesteşte chirurgul de 54 de ani din New Jersey.

”Trebuie să obținem ajutorul umanitar”

”Fie că există sau nu o încetare a focului, trebuie să obţinem ajutorul umanitar. Şi în cantitate suficientă pentru a răspunde cererii”, insistă el.

”Puteţi face toate donaţiile pe care le doriţi, dar, dacă frontierele nu sunt deschise spre a permite intrarea ajutoarelor, nu serveşte la nimic”, deplânge el.

Chirurgul şi colegii săi au mărturisit că se simt mai utili acum făcând presiune pentru încetarea războiului şi pentru ca Israelul să se conformeze dreptului internaţional autorizând intrarea mai multor ajutoare în enclava asediată.

Monica Johnston, o asistentă de terapie intensivă din Portland, în vârstă de 44 de ani, spune că le-a transmis unor responsabili de la Casa Albă şi unor aleşi americani liste de echipamente de care este disperată nevoie.

Gaza a fost prima sa misiune. ”Nu mă uit la ştiri, nu sunt deloc implicată în politică”, spune ea. Însă, în toamna trecută a primit un e-mail de la o asociaţie care cerea ajutor. ”Când am auzit cuvântul ''ajutor'' am simţit că trebuie să o fac”, a explicat ea.

O echipă de 19 persoane, coordonată de Asociaţia medicală americano-palestiniană, a plecat cu valizele pline.

La faţa locului, obstacolele sunt considerabile: lipsă de personal, penurie gravă de medicamente şi de produse de igienă de bază.

Vocea Monicăi Johnston se frânge atunci când îşi aminteşte de un băieţel căruia medicii au fost nevoiţi să nu-i mai îngrijească arsurile, pentru a se ocupa de pacienţi cu şanse mai bune de supravieţuire.

Personalul medical american, afectat de vinovăția supraviețuitorului

”Două zile mai târziu, a început să aibă viermi în plăgi. Sentimentul de vinovăţie că am cauzat asta ...”, spune ea.

Copilul a fost înhumat bandajat, având corpul total infestat. Familii întregi ajung la spital adesea împreună după bombardamente, pentru că în Gaza în acelaşi imobil locuiesc frecvent mai multe generaţii, relatează Ammar Ghanem, medic de urgenţă de 54 de ani din Michigan.

El dă exemplul unui băiat de 12 ani care obişnuia să vină să ajute la spital, atrăgându-şi admiraţia personalului, şi care a dispărut brusc timp de mai multe zile.

Ammar Ghanem a aflat la revenirea băiatului că 30 de membri ai familiei acestuia fuseseră ucişi într-un bombardament şi că el fusese nevoit să ajute la scoaterea victimelor de sub dărâmături.

Lansarea operaţiunilor terestre la începutul lunii mai la Rafah, la frontiera de sud cu Egiptul, a provocat o undă de şoc la spital în rândul personalului medical palestinian, care avea proaspătă în memorie incursiunea israeliană devastatoare în nordul Fâşiei.

De când au revenit în Statele Unite, pe medici şi asistente îi încearcă sentimentul vinovăţiei supravieţuitorului, gândindu-se la colegii şi pacienţii rămaşi în ceea ce comunitatea internaţională califică drept ”infernul” din Gaza.

”Ceea ce mă linişteşte este să mă simt util relatând cele la care am fost martor. Cred că este la fel de important ca şi ceea ce am făcut noi acolo”, mai spune Adam Hamawy.