Medicii „au crescut” un nou „nas” pe antebrațul unei femei, după ce a fost desfigurată de cancer. Este o premieră medicală
Femeia din Toulouse, Franța, a fost desfigurată în urma tratamentelor împotriva cancerului. Ea a fost diagnosticată cu cancer de cavitate nazală, potrivit Daily Star.
După repetate ședințe de radioterapie și chimioterapie efectuate în 2013, părți din chipul femeii au suferit deformări. Ea și-a pierdut inclusiv forma nasului.
Medicii au încercat de mai multe ori să îi reconstruiască nasul, însă au eșuat de fiecare dată.
În urma mai multor discuții, doctorii au stabilit să încerce ceva nou. Ei au decis să „crească” un nou „nas” pe antebrațul femeii cu ajutorul tehnologiilor medicale.
Mai întâi, doctorii au folosit o imprimantă 3D pentru a personaliza forma nasului. Ei au proiectat „nasul” și au imprimat biomaterialul pentru a înlocui cartilajul, apoi l-au implantat pe antebrațul pacientei.
Cartilajul fals avea toate proprietățile unui țesut uman.
Ulterior, peste acesta, medicii au atașat o grefă de piele preluată din zona tâmplei pacientei.
Medicii au lăsat țesutul să crească timp de două luni și, odată ce s-au făcut progrese suficiente, „nasul” a fost îndepărtat de pe antebraț și atașat pe fața pacientei.
Femeia a suferit intervenția chirurgicală pentru atașarea „nasului” în septembrie 2022, oprerația fiind o premieră.
Chirurgii cervico-faciali de la Spitalul Universitar Toulouse și de la Institutul Claudius Regaud au realizat o intervenție chirurgicală complicată pentru a conecta vasele de sânge din antebrațul femeii cu vasele de pe față.
Operația s-a dovedit a fi un succes.
„După 10 zile de spitalizare și trei săptămâni de antibiotice, pacienta se descurcă foarte bine”, au declarat medicii.