Matteo Salvini, vizat de o anchetă pentru sechestrare de persoane. Reacția ministrului
Procuratura i-a adus la cunoştinţă această decizie lui Matteo Salvini, liderul extremei drepte italiene, printr-o scrisoare pe care a deschis-o şi a citit-o într-un mesaj video difuzat în direct pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres.
La 25 august, un procuror din Agrigento a deschis o anchetă pentru sechestrare de persoane, arestări ilegale şi abuz de putere împotriva ministrului şi a şefului său de cabinet.
Procedura împotriva lui Matteo Salvini a fost transferată unei instanţe din Palermo abilitate să inculpe membri ai executivului, care a confirmat astfel primele două capete de acuzare.
„Un organ de stat anchetează asupra altui organ de stat. Cu mica diferenţă că acest organ de stat a fost ales de voi. Voi i-aţi cerut acestui ministru să controleze graniţele, să controleze porturile, să limiteze debarcările, să limiteze trecerile imigranţilor ilegali. Voi mi-aţi cerut asta şi vă consider prietenii, susţinătorii şi complicii mei. Nu mă voi abate niciun milimetru atât timp cât italieni îmi cer asta. Iar dacă mâine ar urma să vină un alt vas încărcat cu migranţi, aceştia nu vor debarca, a declarat Matteo Salvini în mesajul său video referindu-se la propria persoană.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: refugiati , imigranti , Matteo Salvini , salvini
Dată publicare: 07-09-2018 21:04