Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Măsurile luate împotriva COVID-19 de țările unde acum este iarnă par să reducă transmisia gripei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Măsurile luate împotriva COVID-19 de țările din emisfera sudică, unde acum este iarnă, par sa fi redus inclusiv transmisia gripei, asta a declarat directoarea Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor în fața Parlamentul European.

Dr. Andrea Ammon, Director al Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor: „Unele dintre măsurile luate împotriva Covid par să aibă un efect de asemenea în reducerea transmisiei gripei.”

Doctorul Ammon a mai spus că rata de infectare declarată oficial, pe baza căreia se iau decizii de limitare a călătoriilor între state de exemplu, nu are la baza date asemănătoare.

Dr. Andrea Ammon, Director al Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: „Situația epidemiologică în țări nu este asemănătoare . această rată de infectare depinde de alți factori și cei mai importanți dintre acești factori sunt cine este testat și câte teste se fac. Vedem de asemenea în special în numărul testelor care să fac o variație foarte mare între state, de la 173 per 100.000 de locuitori la mai mult de 6000 per 100.000 de locuitori. Bineînțeles că asta are o influență asupra acestei rate de infectare”

Preşedintele Parlamentului European, Davis Sassoli a declarat că - "Trebuie să evităm haosul. Pentru asta este urgent că guvernele naționale, care sunt responsabile de politica de sănătate, să ceară Comisiei Europene să joace un ro activ în coordonarea și definirea regulilor comune."

Eurodeputaţii au decis că Uniunea trebuie să aibă acţiuni coordonate mai bine şi că statele europene trebuie să îşi alinieze strategiile şi metodele de testare.

Liese Peter: ”Devine din ce în ce mai clar că Europa are nevoie de acțiuni mult mai coordonate atunci când vine vorba despre analiza situației și de reacția la această amenințare. De aceea cred că avem nevoie de mai de un Centru European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor mult mai puternic.”

Închiderea școlilor pentru limitarea pandemiei ar trebui să fie ultima măsură la care un stat să se gândească, a mai spus directoarea ECDC.

Dr. Andrea Ammon, Director al Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor: „Școlile sunt o parte esențială a societății și a vieții copiilor. Este foarte important ca ei să fie expuși relațiilor dintre ei. De aceea noi am tras concluzia că închiderea școlilor trebuie să fie într-adevăr ultima măsură pe care să o iei, dacă trebuie să iei o astfel de măsură. Dar trebuie să pui măsuri pentru a limita transmiți ea. Modul în care sunt aplicate aceste măsuri bineînțeles că diferă de la o țară la alta. Câți este, câți copii sunt în clase, acolo nu putem să fim foarte specifici.”

În statele în care școlile s-au deschis nu au fost constatate decât cazuri izolate, atât în școli, cât și în comunitățile respective.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult