Măsura luată de Boeing pentru prevenirea prăbușirii aeronavelor 737 MAX
Boeing a dezvoltat un program de software și un program de instruire a piloților pentru a rezolva problemele apărute la aeronavele Boeing 737 MAX, a anunțat, miercuri, Administrația Federală a Aviației Americane.
Zborurile aeronavelor Boeing 737 MAX au fost suspendate în Europa, dar și alte țări din lume, după tragedia din 10 martie, din Etiopia, când 157 de oameni au murit după prăbușirea unei aeronave aparținând companiei Ethiopian Airlines.
"FAA a luat la cunoștință faptul că Boeing a anunțat instalarea unui nou program software pentru controlul avioanelor. Boeing a dezvoltat și un program de instruire a piloților legat de acest nou software. Verificarea acestui nou software reprezintă prioritatea absolută a FAA, așa cum se va întâmpla în cazul oricărui alt program sau măsuri anunțate în legătură cu aeronavele 737 MAX", se arată într-un comunicat al FAA, informează CNN.
Anterior, FAA a anunțat că acest nou software vizează sistemul automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).
Investigatorii încearcă să afle dacă date greșite furnizate de acest sistem au determinat intrarea în picaj a avionului aparținând companiei Lion Air, situație pe care piloții nu au reușit să o redreseze.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!