Masacru în Columbia: 9 tineri au fost uciși în timp ce se aflau la o zi de naștere
Galerie foto
Potrivit presei locale, 50 de tineri, mulți dintre ei studenți, s-au adunat în apropiere de Samaniego, iar câțiva dintre ei participau, sâmbătă seară, la o zi de naștere.
Martori ai tragediei au declarat că, la un moment dat, în fața barului în care se aflau tinerii au venit patru bărbați înarmați, pe motociclete, care au început să tragă numeroase focuri de armă.
Cel puțin 9 tineri au fost uciși, unii salvându-se doar pentru că s-au prefăcut că erau morți, mai scrie presa locală.
Guvernatorul Jhon Rojas a postat pe Twitter un apel către preşedintele Columbiei Ivan Duque, Ministerul Apărării, poliţia din departamentul Narino şi procurorul statului să ia rapid "măsuri pentru restabilirea păcii în regiune" după atacul din Samaniego.
Rojas a declarat că prezenţa grupurilor armate în regiune afectează drepturile omului.
Potrivit ziarului El Tiempo, Biroul procurorului statului a declarat că circa 10 grupări armate sunt active în Narino, scrie Agerpres.
"Este o zonă extrem de complexă, o consecinţă a traficului de droguri", scrie ziarul, citând declaraţia unui general.
Cel mai mare grup rebel al ţării, FARC, se baza puternic pe traficul de cocaină şi colectarea de taxe de la cultivatori pentru a-şi finanţa activităţile înainte ca un acord de pace în 2016 între guvernul columbian şi mişcarea de gherilă să pună capăt conflictului de 52 de ani în ţară.
În urma acordului, FARC s-a transformat într-un partid politic.
Situaţia securităţii în ţara sud-americană s-a îmbunătăţit de atunci, dar mai mult de 2.000 de disidenţi FARC încă luptă împotriva guvernului şi participă la traficul de droguri.
Grupul mai mic de gherilă ELN este încă activ şi alte grupări de crimă organizată ocupă acum zonele unde FARC avea influenţă.