Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Marijuana va fi clasificată în Statele Unite ca un drog mai puţin periculos. „Prea multe vieţi au fost distruse”

Guvernul SUA a decis joi ca marijuana să fie clasificată ca un drog mai puţin periculos, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca persoanele care consumă sau care deţin această substanţă să ajungă în viitor la închisoare.  

"Prea multe vieţi au fost distruse din cauza abordării noastre eşuate faţă de marijuana", a scris preşedintele american Joe Biden pe reţeaua de socializare X. "Aşadar, astăzi, Departamentul de Justiţie face următorul pas pentru a reclasifica marijuana din lista I în lista a III-a a drogurilor din legislaţia federală", a adăugat el. În Statele Unite, drogurile sunt clasificate în cinci categorii diferite. Până în prezent, marijuana (canabis) a fost inclusă în prima şi, prin urmare, cea mai strictă categorie, care include droguri precum heroina, LSD şi ecstasy, ce induc o dependenţă foarte mare, informează DPA şi AFP. Guvernul american a solicitat ca marijuana să fie inclusă în viitor în cea de-a treia categorie, care vizează substanţe ce prezintă un risc de dependenţă moderată sau slabă. Astfel, marijuana va fi asimilată steroizilor sau paracetamolului. Presa din Statele Unite a catalogat această reclasificare drept o măsură istorică. Reclasificarea recunoaşte utilizarea medicală a canabisului, dar nu este planificată o legalizare completă la nivel naţional pentru consumul privat. Propunerea va fi înaintată Agenţiei americane de combatere a drogurilor (DEA) în vederea luării unei decizii. Deşi marijuana este deja legală în scopuri recreative şi medicale în peste 20 de state americane şi doar în scopuri medicale în peste o duzină de alte state, legislaţia federală se află încă în urmă din acest punct de vedere. Măsura luată de administraţia Biden are consecinţe profunde pentru cercetare şi impozitare, contribuind în acelaşi timp la continuarea procesului de dezincriminare a canabisului. În 1970, sub influenţa preşedintelui Richard Nixon, care declarase un "război total împotriva drogurilor ilegale", Congresul american a votat pentru clasificarea canabisului ca fiind una dintre substanţele cu cel mai mare risc de dependenţă. Acea măsură a dus la o creştere a numărului de arestări, care a atins un vârf de aproape 800.000 în 2005. Statisticile arată că persoanele provenite din rândul minorităţilor, în special afro-americane, sunt reprezentate în mod disproporţionat în aceste arestări. "Această decizie este monumentală", a reacţionat joi pe reţeaua de socializare X organizaţia pentru drepturile afro-americanilor (NAACP). "Mult prea mulţi americani de culoare au fost victimele unui sistem menit să le provoace decăderea. Noi susţinem dezincriminarea canabisului", au adăugat reprezentanţii NAACP. Reclasificarea nu înseamnă însă legalizare, dar ar reduce probabil numărul de arestări federale. "Nimeni nu ar trebui să fie în închisoare doar pentru consumul sau posesia de marijuana. Punct", a declarat preşedintele Joe Biden într-o înregistrare video publicată joi. Schimbarea categoriei le-ar permite, de asemenea, companiilor care cultivă şi comercializează canabis să îşi deducă cheltuielile de exploatare din baza de impozitare, ceea ce este interzis în prezent. Acest lucru ar îmbunătăţi semnificativ modelul lor de business. Mai multe companii s-au listat la bursă în ultimii ani, dar industria canabisului încă se confruntă cu o serie de obstacole, nu în ultimul rând cu faptul că aproape toate băncile refuză să le accepte pe lista lor de clienţi. De fapt, ele riscă să fie excluse de la un mecanism crucial de garantare a depozitelor dacă finanţează activităţi ilegale. Acest lucru măreşte costurile de exploatare ale producătorilor şi distribuitorilor, precum şi, adeseori, problemele de securitate asociate cu deţinerea unor sume mari în numerar. Schimbarea de opinie a guvernului federal american ar putea stimula totodată interesul marilor companii farmaceutice.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult