Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Marea Britanie cere Uniunii Europene o perioadă de tranziţie mai lungă

Guvernul britanic a cerut Uniunii Europene să ia în considerare o perioadă de tranziţie mai lungă faţă de cea propusă de Bruxelles, conform unor documente redactate de negociatorii pentru Brexit.

Comisia Europeană afirmă că tranziţia, în timpul căreia Marea Britanie va trebui să respecte regulile UE, ar trebui să se încheie la 31 decembrie 2020, dar negociatorii britanici au transmis miercuri că vor discutarea unei durate diferite a perioadei.

"Marea Britanie consideră că durata perioadei ar trebui determinată de cât de mult va dura implementarea noilor procese şi sisteme care vor sta la baza viitorului parteneriat. (...) Marea Britanie este de acord că aceste aspecte duc către o perioadă de aproximativ doi ani, dar doreşte să discute cu Uniunea Europeană despre evaluările care au dus la data încheierii perioadei”, au spus negociatorii într-o notă explicativă, potrivit news.ro.

În funcţie de cum va arăta viitorul acord cu Bruxelles privind piaţa de schimb, Marea Britanie ar putea fi nevoită să îşi schimbe semnificativ infrastructura porturilor şi aeroporturilor pentru a se pregăti pentru intensificarea controalelor.

Tranziţia este un subiect controversat printre politicienii conservatori pro-Brexit, care spun că Marea Britanie va deveni practic "un stat marionetă” al UE pentru că va respecta regulile europene fără să aibă vreun cuvânt de spus. Secretarul de stat pentru Brexit, David Davis, a spus, totuşi, că perioada "este un pod către viitor” şi că va fi "doar o perioadă scurtă”.

Citește și
Brexit
Un nou partid britanic a lansat o campanie pentru anularea Brexit. "Vrem să fim duri"

Consiliul European a transmis anterior că poate exista o "lexibilitate” în durata perioadei de tranziţie în cazul în care nu se va ajunge în timp util la un acord privind piaţa de schimb.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult