Marea Britanie acuză China că furnizează un „ajutor letal” Rusiei. „Avem nevoie de aliați în întreaga lume”
”Serviciile de informaţii ale apărării americane şi britanice sunt în măsură să dezvăluie că un ajutor letal este trimis în prezent de către China către Rusia şi Ucraina”, a acuzat el miercuri la Conferinţa Apărării de la Londra.
NATO trebuie ”să se trezească” şi să-şi crească cheltuielile cu apărarea la nivelul Alianţei, cere Grant Shapps.
Statele democratice trebuie ”să apere sus şi tare” libertăţile care depind de ordinea internaţională, ceea ce înseamnă că ”avem nevoie de aliaţi şi parteneri suplimentari” în întreaga lume, cere ministrul britanic al Apărării.
„A venit timpul ca lumea să se trezească””A venit timpul ca lumea să se trezească, iar asta înseamnă că trebuie ca acest moment să fie tradus în planuri şi capacităţi concrete. Iar asta începe prin punerea bazelor unei creşteri, la scara Alianţei, a cheltuielilor alocate Forţei noastre de Disuasiune Colectivă”, a subliniat el.
Parteneriatul strategic al Chinei cu Rusia nu a făcut să se consolideze după invazia rusă a Ucrainei, însă Beijingul a respins acuzaţii ale Occidentului potrivit cărora Beijingul ajută efortul de război al Moscovei.
China a oferit un adevărat colac de salvare ecconomiei ruse, prin schimburi comerciale în plin avânt după invazia rusă, care au atins 240 de miliarde de dolari în 2023, potrivit unor date ale Vămii chineze.
Însă consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan a părut să respingă anumite declaraţii ale ministrului britanic al Apărării Grant Shapps.
El a dat asigurări că posibilitatea ca China să ”furnizeze direct armament Rusiei” a fost o îngrijorare în trecut, dar că ”nu am văzut aşa ceva până acum”.
Statele Unite sunt ”îngrijorate de ceea ce face China pentru a alimenta maşina de război rusă, nu furnizându-i în mod direct armament, ci prin contribuţii la industria apărării Rusiei”, a precizat Jake Sullivan.