Mama lui bin Laden rupe tăcerea după 17 ani: „Fiul meu a fost spălat pe creier”
Chiar și în aceste condiții, familia teroristului încă se mai bucură de o mare influență în societatea saudită.
Așezată pe o canapea, într-o încăpere spațioasă, Hamida al-Attas, născută Alia Ghanem, a decis să rupă tăcerea și să vorbească despre primul său născut, Osama bin Laden.
Femeia mărturisește, cu sfială, că își iubește fiul necondiționat, în ciuda faptului că “s-a abătut de la calea cea dreaptă”.
“Mi-a fost foarte greu, având în vedere că a fost atât de departe de mine. Era o persoană generoasă, mă iubea atât de mult”, a declarat Hamida, flancată de cei doi frați vitregi ai liderului al-Qaida, Ahmad și Hassan, și de cel de-al doilea soț, Mohammed al-Attas.
Osama bin Laden, primul său născut, a fost “un băiat timid, ambițios și inteligent. La 20 de ani a devenit studentul Universității King Abdulaziz, locul unde a și fost radicalizat”.
“Oamenii de la universitate, colegii lui, l-au schimbat. A devenit altcineva. A fost un fiu foarte bun până când i-a întâlnit pe cei care l-au spălat pe creier”, a mărturisit, îndurerată, mama.
La începutul anilor ‘80, Osama a plecat în Afghanistan, unde a luptat împotriva ocupației Rusiei. “Toți cei care l-au cunoscut în tinerețe l-au respectat. Eram foarte mândri de ei. Chiar și Guvernul saudit l-a tratat cu respect, însă, ulterior, fiul meu a devenit un mujahedin”.
Frații săi își aduc aminte cu durere de Osama. “Sunt mândru de el fiindcă este fratele meu mai mare. El m-a învățat tot ce știu, însă nu sunt mândru de persoana care a devenit în ultima parte a vieții”.
Cea care i-a dat viață a mai mărturisit că nu și-a închipuit că fiul său va deveni, vreodată, jihadist. Când a realizat pe ce căi a pornit fiul său cel mare, a fost foarte dezamăgită. “De ce a abandonat totul pentru o astfel de viață, nu înțeleg”.
Cei patru membri ai familiei al-Attas povestesc că ultima dată când l-au văzut pe Osama a fost în 1999, în Afganistan, în anul în care l-au vizitat la baza sa militară dinn afara Kandaharului.
“A fost foarte fericit să ne primească. Ne-a arătat locul și a oganizat un adevărat festin în cinstea noastră”, a mărturisit Alia Ghanem.
Vizita familiei în Kandahar a avut loc în anul în care americanii au lansat un atac cu rachete asupra unei baze a lui Osama Bin Laden, ca răspuns la atacul al-Qaida asupra ambasadelor americane din Tanzania și Kenya.
Atitudinea împăciuitoare a mamei lui bin Laden pare de neînțeles, însă frații săi au explicat faptul că femeia și-a dezvoltat acest mecanims de evitare a durerii pricinuite de faptele și de pierderea fiului său cel mare.
“Au trecut mai bine de la 17 ani de la atentatele din 11 septembrie, iar mama noastră încă nu poate accepta că responsabilitatea i-a aparținut fratelui nostru. L-a iubit atât de mult încât refuză să-l învinovățească pentru acea tragedie.
În schimb, aruncă vina pe cei din anturajul său. Ea îi știe doar latura pozitivă, latura pe care i-am văzut-o toți, așa cum îl cunoșteam în familie. Nu a avut niciodată ocazia să-i cunoască și natura jihadistă”.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Guardian
Etichete: arabia saudita , osama bin laden , al-qaida
Dată publicare: 03-08-2018 11:11