Mamă condamnată după ce și-a lăsat copilul să moară de foame și a plecat să petreacă 6 zile
Galerie foto
Șocant este că fata, care acum are 19 ani, a plecat de acasă pentru a petrece timp de sase zile, în ideea sărbătorii majoratului său, în decembrie 2019. Acum, după finalizarea procesului, aceasta și-a primit sentința, după ce a pledat vinovată pentru omor prin imprudență.
Verphy Kudi a lăsat-o pe micuța Asiah într-un apartament în Brighton, în timp ce ea petrecea în Londra și Coventry, conform The Mirror.
La sosirea acasă, tânăra a sunat la 999 spunând că are nevoie de ajutor, pentru că bebelușul său nu se trezește. În urma necropsiei, s-a descoperit că fetița a murit de foame, fiind deshidratată, dar că avea și gripă.
În timp procesului, procurorii au susținut că nu era prima dată când Verphy Kudi și-a lăsat copilul singur, ea făcând acest lucru de foarte multe ori în lunile dinaintea morții copilului.