Majoritatea economiștilor de top așteaptă recesiunea mondială în 2023. Sondajul Forumului Economic Mondial de la Davos
Forumul de la Davos, cu oficiali guvernamentali din toată lumea și șefi ai marilor companii, a început luni, iar organizatorul a anunțat public rezultatul sondajului.
Aproximativ 18% dintre cei intervievaţi consideră acum drept "extrem de probabilă" o recesiune mondială, de peste două ori mai mulţi decât în precedentul sondaj, efectuat în luna septembrie 2022. Pe de altă parte, doar o treime din respondenţi cred că o recesiune este puţin probabilă în acest an.
„Inflaţia actuală ridicată, creşterea economică redusă, datoria mare şi contextul de fragmentare sporită reduc stimulentele pentru investiţiile necesare pentru revenirea pe creştere şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru cei mai vulnerabili oameni de pe planetă", a declarat directorul operaţional de la WEF, Saadia Zahidi, într-un comunicat de presă, preluat de Agerpres.
Sondajele efectuate de WEF se bazează pe răspunsurile la 22 de întrebări adresate unui grup de economişti de top din cadrul unor importante agenţii internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional, dar şi de la bănci de investiţii, companii multinaţionale şi grupuri de reasigurări.
Rezultatele celui mai recent sondaj WEF vin la o săptămână după ce Banca Mondială şi-a revizuit prognozele de creştere pentru multe ţări, până la un nivel apropiat de recesiune, în condiţiile în care impactul majorărilor de dobândă adoptate de majoritatea băncilor centrale se intensifică, războiul din Ucraina continuă, şi principalele motoare ale economiei mondiale dau semne de încetinire.
La nivel mondial există mai multe definiţii cu privire la ceea ce este o recesiune, însă este general acceptat că recesiunea include o contractare a economiei, posibil cu o inflaţie ridicată, caz în care se vorbeşte de un de scenariu de tip "stagflaţie''.
Previziunile despre inflațieÎn ceea ce priveşte inflaţia, sondajul WEF arată că există mai multe variaţii regionale: proporţia celor care se aşteaptă la o inflaţie ridicată în 2023 variază între doar 5% în cazul Chinei până la 57% în cazul Europei, unde impactul creşterii preţurilor la energie de anul trecut s-a răspândit la nivelul întregii economii.
Majoritatea celor intervievaţi de WEF se aşteaptă la continuarea măsurilor de înăsprire a politicii monetare în Europa şi SUA (59% respectiv 55%), în condiţiile în care Guvernele sunt prinse între riscul de a înăspri prea tare şi cel de a înăspri prea puţin costul creditului.
O altă concluzie a sondajului este aceea că majoritatea respondenţilor (68%) consideră că actuala criză a costului vieţii se apropie de momentul de vârf şi va deveni mai puţin gravă la finele lui 2023.
În perioada 16-20 ianuarie 2023 la Davos are loc Forumul Economic Mondial (WEF), o reuniune la care anul acesta este aşteptată o participare record a liderilor politici şi reprezentanţilor mediului de afaceri, care vor aborda teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice.