Maia Sandu: „Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuți, vom onora veteranii și vom vorbi despre pace”
9 mai, ziua în care, în Republica Moldova sunt sărbătorite „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei” şi „Ziua Europei”, transmite Deschide.md, citată de Agerpres.
Sursa citată menţionează că lidera de la Chişinău a publicat şi un video despre vizite la doi veterani de război, Ioil Lupaşco din satul Slobozia-Duşca (raionul Criuleni) şi Evghenia Pancişchina din Chişinău.
Pe de altă parte, Deschide.md aminteşte că preşedintele rus Vladimir Putin a adresat un mesaj preşedinţilor mai multor state-membre ale CSI, inclusiv Republicii Moldova, dar şi republicilor separatiste din Ucraina (Doneţk şi Lugansk) şi Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud), pe care îi felicită cu ocazia marcării a 77 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste.
Reporterii Deschide.md au contactat-o pe Sorina Ştefîrţă, consilier pentru comunicare publică şi purtător de cuvânt al preşedintelui R.Moldova, pentru a afla dacă şi Maia Sandu i-a trimis lui Putin un mesaj similar de felicitare. „Preşedinţia nu a expediat nimănui astfel de mesaje”, a fost răspunsul primit.