Maia Sandu a depus declarația de avere pentru anul 2022. Ce salariu are și ce bunuri deține DOCUMENT
Maia Sandu și-a cheltuit anul trecut o bună parte din banii pe care îi avea depuși în conturi bancare, scrie TV 8.
Astfel, președinta Republicii Moldova are cu 5.700 de lei moldovenești și 1.700 de dolari mai puțin în conturile declarate pentru anul 2022, față de cele raportate în 2021.
Șefa statului de peste Prut a trecut în ultima sa declarație de avere un salariu anual în 2022 de 258.709,28 lei moldovenești- echivalentul a mai puțin de 64.000 de RON, la care s-au adăugat diurne de 62.908 lei moldovenești, pentru deplasările peste hotare.
În declarație, Maia Sandu mai indică un venit de 30 de dolari obținut dintr-o dobândă de la Bank-Fund Staff Federal Credit Union.
Singura avere a președintei Maia Sandu: un apartament și o mașinăȘefa statului deține în proprietate un apartament de 74,5 metri pătrați, procurat în 2003, și un automobil Toyota RAV4 din 2007, procurat în 2012.
Documentul oficial cu declarația de avere a președintei Maia Sandu poate fi descărcat la finalul acestui articol.
Președinta moldoveană are un cont curent la o bancă din Chișinău cu 13.108 lei și un depozit bancar la Bank-Fund Staff Federal Credit Union din Washington DC, SUA, unde deține 600 dolari.
Potrivit sursei citate, șefa statului a avut în 2021 un salariu de circa 226.000 de lei și o diurnă de 4.700 lei. De asemenea, Maia Sandu deținea pe atunci 18.800 lei la o bancă din Chișinău și 2.300 de dolari la Bank-Fund Staff Federal Credit Union din Washington DC, SUA.