Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai multe țări vor fi lovite de „o moarte fiscală lentă”. Împrumuturile globale au atins 307,4 trilioane dolari în septembrie

Lumea se uită la o criză a datoriilor care se va întinde pe următorii 10 ani și nu se va încheia bine, a avertizat economistul Arthur Laffer, împrumuturile globale atingând un record de 307,4 trilioane de dolari în septembrie anul trecut, scrie CNBC.

Atât țările cu venituri mari, cât și piețele emergente au înregistrat o creștere substanțială a datoriilor lor, care a crescut cu 100 de trilioane de dolari față de acum un deceniu, alimentată parțial de un mediu cu dobânzi ridicate.

„Preconize că următorii 10 ani vor fi Deceniul Datoriilor. Datoria la nivel global ajunge la un punct maxim. Nu se va încheia bine”, a declarat Laffer, care este președintele companiei de consultanță în investiții și avere, Laffer Tengler Investments, pentru CNBC.

Ca pondere din produsul intern brut global, datoria a crescut la 336%. Aceasta se compară cu un raport mediu datorie/PIB de 110% în 2012 pentru economiile avansate și 35% pentru economiile emergente.

A fost de 334% în trimestrul al patrulea din 2022, potrivit celui mai recent raport de monitorizare a datoriei globale al Institutului de Finanțe Internaționale.

Pentru a face față plăților datoriilor, se estimează că aproximativ 100 de țări vor trebui să reducă cheltuielile pentru infrastructura socială critică, inclusiv sănătatea, educația și protecția socială.

Țările care reușesc să-și îmbunătățească situația fiscală ar putea beneficia prin atragerea de forță de muncă, capital și investiții din străinătate, în timp ce cele care nu o fac ar putea pierde venituri, a spus Laffer.

„M-aș aștepta ca unele dintre țările mai mari care nu își abordează problemele legate de datorii vor muri de o moarte fiscală lentă”, a spus Laffer.

Piețele mature precum SUA, Marea Britanie, Japonia și Franța au fost responsabile pentru peste 80% din acumularea datoriilor în prima jumătate a anului trecut.

În timp ce în cazul piețelor emergente, China, India și Brazilia au înregistrat creșterile cele mai pronunțate.

Economistul a avertizat că rambursarea datoriei va deveni mai mult o problemă pe măsură ce populația din țările dezvoltate continuă să îmbătrânească și muncitorii devin mai puțini.

„Există două modalități principale de a acoperi această problemă: creșterea taxelor sau creșterea economiei mai repede decât se acumulează datoria”, a spus el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult