Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai multe persoane, infectate cu COVID-19 după ce au mers la un restaurant în Germania

Oficiali din domeniul sănătăţii din nord-vestul Germaniei continuă să investigheze un focar de coronavirus izbucnit la un restaurant din Saxonia Inferioară, în contextul în care numărul de persoane testate pozitiv continuă să crească, relatează luni DPA.

Şapte persoane au fost testate iniţial pozitiv pentru noul coronavirus după ce au mers la începutul acestei luni la restaurantul "Alte Scheune" din Moormerland, un oraş din districtul Leer, în landul Saxonia Inferioară.

Numărul acestora a crescut la 14 până duminică, în timp ce alte patru cazuri de persoane care au contractat virusul au fost de atunci raportate.

În total, 118 persoane au fost plasate în carantină.

Autorităţile din districtul Leer au declarat că este posibil ca aceste patru cazuri să fi survenit ca urmare a unor vizite la restaurant.

Citește și
Proteste masive în Germania. Mii de oameni se revoltă împotriva restricțiilor
Proteste masive în Germania. Mii de oameni se revoltă împotriva restricțiilor

Printre cei infectaţi se numără şi proprietarul restaurantului. El a declarat că este posibil ca persoanele să fi contractat boala în momentul în care restaurantul şi-a sărbătorit redeschiderea pe 15 mai.

În seara respectivă, proprietarul a invitat în jur de 40 de persoane - inclusiv reprezentanţi ai companiilor care l-au sprijinit pe perioada crizei.

Focarul de coronavirus este primul izbucnit într-un restaurant după ce autorităţile au permis redeschiderea în etape a localurilor în cele 16 landuri germane, începând cu 9 mai.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult