Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Maduro, furios că UE îl susține pe rivalul său. Ultimatumul trimis Spaniei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mai multe ţări europene, în frunte cu Franţa, Marea Britanie, Germania şi Spania l-au recunoscut drept preşedinte interimar pe liderul opoziţiei din Venezuela.

Liderii europeni i-au cerut lui Juan Guaido să organizeze cât mai repede alegeri prezidenţiale „libere şi corecte". Rusia a criticat demersul europenilor, iar Grecia, Ungaria şi Italia nu au sprijinit iniţiativa.

La rândul său, Nicolas Maduro, a transmis un mesaj Spaniei: „Aveţi şapte zile să recunoaşteţi Republica Catalonia. În caz contrar, vom lua măsuri".

E tot mai evident că Venezuela este scindată în două tabere care nu sunt dispuse la compromisuri. În uralele a mii de susţinători, Juan Guaido, liderul opoziţiei autoproclamat preşedinte interimar, a promis că ajutoarele internaţionale vor începe să ajungă la oamenii din Venezuela care trăiesc de ani de zile la limita supravieţuirii.

„Sperăm să avem o ţară liberă, să ne putem trăi vieţile, să trecem peste acest coşmar, peste această situaţie infernală în care ne aflăm."

Citește și
Juan Guaido
Liderii statelor UE îl recunosc, oficial, pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei

Guaido se bucură, de luni, şi de recunoaşterea oficială unor state europene, între care Spania, Franţa, Suedia şi Marea Britanie. Asta după ce Maduro a refuzat să răspundă ultimatumului lor de a organiza alegeri prezidenţiale libere şi corecte.

Pedro Sanchez, premierul Spaniei: „Începând de azi (n.r - luni) ne vom dedica toate eforturile misiunii de a ajuta Venezuela să aibă parte de libertate, prosperitate şi armonie.”

Rusia a criticat demersul europenilor, iar Grecia, Ungaria şi Italia nu au sprijinit iniţiativa.

De la declaraţii de sprijin şi până la măsuri concrete e însă cale lungă. Deşi Donald Trump insistă că nu scoate din discuţie o intervenţie militară în Venezuela.

Reporter: „Ce v-ar convinge să trimiteţi armata în Venezuela?”

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: „Nu vreau să spun dar, în mod sigur, aceasta e o opţiune."

Reporter: „Aţi discuta personal cu Nicolas Maduro ca să-l convingeţi să renunţe la putere?"

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: „El mi-a cerut să ne întâlnim şi eu l-am refuzat."

La rândul său şi Nicolas Maduro a avut un mesaj pentru Trump: să nu aibă încredere în consilierul lui, în vicepreşedinte şi în secretarul de stat pe care îi caracterizează drept „belicoşi".

Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei: „Vă spun, dl Donald Trump, vă mint. John Bolton, Mike Pence, Mike Pompeo, toţi sunt pro-război şi au o obsesie pentru Venezuela."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult