Maduro a cerut armatei să fie "gata" în caz de atac american
Nicolas Maduro, a cărui legitimitate este respinsă de o parte a compatrioţilor săi şi de liderul opoziţiei Juan Guaido, a făcut apel la militari "să fie gata să apere patria cu armele în mână dacă într-o zi imperiul nord-american îndrăzneşte să atingă acest teritoriu, acest pământ sacru".
Administraţia Trump încearcă să-l îndepărteze de la putere pe Nicolas Maduro, care ar urma să fie înlocuit de preşedintele interimar Juan Guaido. Miercuri, secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că o "intervenţie militară este posibilă (în Venezuela - n.r.). Dacă este necesar, asta vor face SUA".
Nicolas Maduro, care a vorbit în faţa soldaţilor în timpul unei inspecţii la baza militară din statul Cojedes (nord-vest), l-a acuzat pe liderul opoziţiei şi Washingtonul că incită la "lovitură de stat" împotriva sa.
"Uniune, coeziune, disciplină, supunere, subordonare şi loialitate maximă faţă de constituţie, patrie, revoluţie şi comandantul şef legitim", le-a mai cerut preşedintele venezuelean trupelor.
Forţele armate, actor central al puterii care controlează imense resurse petroliere în Venezuela, afişează până acum o susţinere fără fisuri pentru Nicolas Maduro, comentează AFP.
Discursul său are loc cu puţin timp înainte de începutul unei noi iniţiative a lui Juan Guaido, care le-a cerut venezuelenilor să mărşăluiască "în pace" spre unităţile militare pentru a încerca din nou să obţină susţinerea armatei.
Marţi, Guaido a făcut apel la o revoltă militară, care în cele din urmă s-a dezumflat, odată cu trecerea orelor. Apelul său către armată a declanşat totuşi imense manifestaţii anti-Maduro marţi şi miercuri, marcată de ciocniri violente
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!