Macron: Condițiile lui Putin pentru armistițiu sunt inacceptabile
"Trebuie să mărturisesc că astăzi condiţiile oferite (de Putin - n. red.) nu sunt acceptabile", a spus Macron, referindu-se la convorbirea telefonică de o oră pe care o avusese ceva mai devreme cu Putin şi cu cancelarul german Olaf Scholz.
"Întrebarea este, deci: e gata Putin să reia relaţia în mod sincer şi să propună ceva?", a adăugat preşedintele Franţei, ţara care deţine semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, potrivit Agerpres.
Macron a anunţat că va discuta din nou cu liderul de la Kremlin în orele următoare.
Rusia a anunțat că va permite vineri ieşirea convoaielor umanitare din diverse oraşe ucrainene doar dacă i se furnizează în prealabil informaţii despre numerele de înmatriculare ale vehiculelor şi numele funcţionarilor care le însoţesc.
Într-o notă, este menţionat faptul că funcţionarilor ucraineni li se vor confisca telefoanele mobile şi vor fi percheziţionaţi cu scopul de a căuta dispozitive de comunicare “pentru a preveni strângerea de informaţii cu privire la amplasarea unităţilor forţelor aeriene ruse”, scrie Agerpres.
Într-o discuție telefonică din urmă cu o săptămână cu Emmanuel Macron, Vladimir Putin a cerut o ”recunoaştere a suveranităţii ruse în Crimeea, realizarea demilitarizării şi denazificării statului ucrainean şi garanţia statutului său neutru”.
De asemenea, Macron s-a declarat "îngrijorat" şi "pesimist" în privinţa evoluţiei conflictului din Ucraina, afirmând că nu vede soluţii diplomatice "în orele şi zilele care vin".
"Am fost cu toţii bulversaţi de aceste imagini ale unei maternităţi" lovite "în plin centru al oraşului", a declarat el.
"Franţa condamnă cu cea mai mare fermitate ceea ce este un act de război nedemn şi amoral", pentru că "nu este un act de război destinat să neutralizeze baze armate sau capacităţi militare (...) ci un act de război al cărui obiectiv manifest este să ucidă civili", potrivit lui.
El a subliniat că acest tip de dramă s-a produs "în mai multe rânduri de la începutul acestui război".
Sursa: Agerpres
Etichete: Ucraina , emmanuel macron , vladimir putin
Dată publicare: 11-03-2022 09:12