Mac Miller a murit la 4 luni de la despărțirea de Ariana Grande. Ultimul mesaj al rapperului american
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
La 4 luni după despărțirea intens mediatizată de starul Ariana Grande, din cauza dependenței de droguri, artistul de 26 de ani a fost răpus de o supradoză, potrivit presei americane.
Mac Miller și Ariana Grande s-au întâlnit în 2012, au colaborat la câteva melodii şi au cântat împreună la concertul One Love din Manchester din 2017. La foarte puțin timp de la despărțirea de acesta, Ariana Grande s-a cuplat cu Pete Davidson cu care s-a și logodit.
Ariana nu a avut nicio reacție publică în urma tragediei, dar în trecut a descris relația lor ca fiind un ”toxică” și că s-a rugat pentru ca acesta să scape de dependență. Cei doi au fost iubiți din august 2016 până în mai 2018.
In ultimul său interviu publicat joi în presa americană, Miller a vorbit despre lupta cu depresia și ”presiunea celebrității”. Cu câteva ore înainte de a muri, Miller a pus pe contul de Instagram o poveste în care se aude noul său cântec ”Așa merge totul”. ”Poți să ai lumea în palma ta și tot ai putea să o scapi” este unul dintre versurile cântate de rapper, relatează Daily Mail.
Cântăreţul şi-a lansat albumul de debut în 2011, iar doi ani mai târziu a fost personajul unui reality show care îi urmărea cariera şi ascensiunea. Îşi lansase ultima piesă anul acesta şi luna viitoare urma să plece în turneu. A avut colaborări cu Pharrell Williams, Kendrick Lamar şi Ariana Grande.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Daily Mail
Etichete: a murit , supradoza , ariana grande , mac miller
Dată publicare: 08-09-2018 09:29